Şase sturioni, cinci delfini şi un rechin au fost salvaţi şi eliberaţi, după ce au fost prinși în plase ilegale. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Marea Neagră mai multe plase de pescuit ilegale, în lungime totală de 950 de metri. În ele erau capturate şase exemplare de sturion, cinci delfini şi un rechin.
Acțiune a polițiștilor de frontieră în Marea Neagră: sturioni, delfini și rechin salvați din plase ilegale și eliberați de autorități
"În data de 25.04.2026, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Grup Nave Sulina, în cooperare cu lucrători din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Poliţia oraşului Sulina, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat în zona Mării Negre.
În timpul misiunii, în zona Cap Sahalin, au fost descoperite unelte de pescuit confecţionate din fir textil şi multifilament, cu lungimea totală de 950 de metri. În acestea erau capturate şase exemplare de sturion din specia păstrugă, cinci delfini şi un rechin, toate în stare vie. Exemplarele au fost eliberate şi redate mediului natural, conform prevederilor legale în vigoare, iar uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor", arată sursa citată.
VIDEO
Dosar penal pentru braconaj piscicol
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiuni la regimul braconajului piscicol şi desfăşoară activităţi de indentificare a autorilor.