DCNews Stiri Botoşani: Demersuri pentru demiterea unui primar acuzat că nu a organizat un festival de datini

Botoşani: Demersuri pentru demiterea unui primar acuzat că nu a organizat un festival de datini

Campania a fost demarată pe fondul protestelor care au avut loc în primele trei zile ale anului în comuna Corni, acolo unde localnicii s-au revoltat faţă de decizia primarului de a nu se implica în organizarea unui festival de datini şi obiceiuri de iarnă.

'Organizarea acelor sărbători a fost doar picătura care a umplut paharul. Problemele sunt mult mai multe acolo', a afirmat Nechifor, în urma unei întrevederi avute cu reprezentanţii protestatarilor, notează Agerpres.

Potrivit prefectului, pentru organizarea unui referendum este nevoie de minim 1.383 semnături, reprezentând 25% din populaţia cu drept de vot din comună. Protestele de la Corni vor continua până vineri, jandarmii autorizând acţiunile de stradă. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele