DCNews Stiri Bărbat, reţinut după ce a făcut exhibiţionism de natură sexuală în faţa unor eleve

Bărbat, reţinut după ce a făcut exhibiţionism de natură sexuală în faţa unor eleve

Ancheta a arătat că în ultimul an individul a recurs la mimarea unor acte sexuale în faţa a 40 de tinere fete, eleve de şcoală sau liceu, pe care le pândea în diverse locuri.

Cercetările poliţiştilor au început după ce împotriva bărbatului două eleve de 16 ani au depus o plângere în care au sesizat faptul că în timp ce se deplasau prin curtea exterioară a stadionului din Hunedoara, un individ a mimat în faţa lor acte de natură sexuală.

'În urma extinderii cercetărilor în cauză, poliţiştii au mai stabilit că alte 38 de eleve, din clasele VII - XII, (...) au fost abordate de către suspect în diferite locuri publice, în timp ce se deplasau înspre sau dinspre şcoală', se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara, remis AGERPRES.

Pe numele suspectului poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Suspectul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele