Angela Merkel vine la București.
Angela Merkel vine la București, pe 1 septembrie 2026, pentru un eveniment editorial și cultural, organizat de Editura Litera la Ateneul Român, la ora 19.00.
România se numără printre puținele destinații din lume pe care Angela Merkel le-a ales pentru a fi prezentă personal la lansarea volumului său de memorii, alături de capitale de referință precum Berlin, Washington, Budapesta sau Atena.
Fostul cancelar federal al Germaniei va lansa volumul său de memorii, „LIBERTATE. Amintiri 1954–2021”, și va participa la un dialog public cu Emil Hurezeanu, una dintre cele mai importante voci ale jurnalismului și diplomației românești.
Discuția va aduce în prim-plan experiențele personale ale Angelei Merkel, culisele unor momente decisive din cei 16 ani de mandat și lecțiile pe care istoria recentă le oferă prezentului. Evenimentul va fi prezentat de Ioana Bâldea Constantinescu, director de comunicare al Editurii Litera, și va beneficia de traducere simultană în limba română.
Biletul include accesul la eveniment și un exemplar al volumului „LIBERTATE. Amintiri 1954–2021”. În funcție de categoria aleasă, este disponibilă și opțiunea unui exemplar cu autograf. Evenimentul este SOLD OUT. Biletul costa 99 lei.
„Libertate. Amintiri 1954–2021” de Angela Merkel
Timp de 16 ani, Angela Merkel a purtat responsabilitatea guvernării Germaniei, a condus țara prin numeroase crize și a modelat, prin acțiunile și atitudinea ei, atât politica și societatea germană, cât și dinamica scenei politice internaționale. În memoriile sale, scrise împreună cu consilierul ei politic de lungă durată, Beate Baumann, doamna Merkel își rememorează viața împărțită în mod egal între două state și două lumi: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) și 35 de ani în Germania reunificată.
Cu maximă sinceritate, Angela Merkel își povestește copilăria, tinerețea și studiile în RDG și vorbește despre dramatismul anului 1989, marcat de căderea Zidului Berlinului, precum și despre începuturile vieții sale politice. Mai apoi, ne permite să participăm la întâlnirile și discuțiile pe care le-a avut cu cei mai puternici lideri ai lumii. Pornind de la punctele de cotitură ale istoriei naționale, dar și europene și internaționale, ne dezvăluie, cu claritate și precizie, cum au fost luate deciziile care au conturat prezentul în care trăim. Cartea ne oferă o perspectivă unică asupra meandrelor puterii și este o pledoarie fermă pentru libertate.
VEZI ȘI: Angela Merkel nu va candida la președinția Germaniei