Partidul islamo-conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan, AKP, a câștigat, conform așteptărilor, alegerile legislative desfășurate duminică în Turcia, însă a pierdut majoritatea absolută pe care o deținea de peste 13 ani în Parlamentul de la Ankara, informează AFP, scrie Agerpres.
Potrivit rezultatelor citate de televiziuni după numărarea a 98% din sufragii, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), la putere din 2002, obține 259 de locuri de deputați din 550 cu 41% din voturi, în timp ce partidul kurd HDP (Partidul Democratic al Poporului) a obținut 12,5% din voturi și va avea 78 de deputați în parlament.
Prin urmare, președintele Recep Tayyip Erdogan ar urma să fie pus în situația neconvenabilă de a accepta un guvern de coaliție.
Rezultatul obținut de AKP la scrutinul de duminică nu este în măsură să-l mulțumească pe președintele Recep Tayyip Erdogan, care s-a implicat puternic în campania electorală, recunoscând că are nevoie de o "supermajoritate" în Parlament pentru a schimba Constituția.
Proiectul lui Erdogan de revizuire a Constituției, prin care el dorește să-și sporească atribuțiile, ar putea deveni imposibil de pus în practică, întrucât AKP avea nevoie de două treimi din cele 550 de locuri din Parlament.