În această dimineață, în județul Caraș-Severin, Poliția Orașului Oțelu Roșu a fost sesizată despre faptul că un agent de pază aflat în serviciu la o societate comercială din Băuțar este inconștient, posibil să fie decedat.
”Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat decesul bărbatului de 58 de ani, angajat ca paznic la respectivul depozit. În încăperea în care își desfășura activitatea a fost găsită o butelie în stare de funcționare, conectată la un arzător, folosită pentru încălzire, din care s-ar fi degajat gaz în aer”, se arată într-un comunicat de presă.
Urmează să se stabilească exact cauza decesului
Au fost informați reprezentanții Inspectoratului Teritoriul de Muncă Caraș-Severin. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și se continuă cercetările.