Vezi 10 idei de păcăleli pe care le poți face de 1 aprilie

1 aprilie
1 aprilie

Azi e 1 aprilie, Ziua Păcălelilor. Mai devreme sau mai târziu și tu poți fi păcălit de cineva. Iată zece sugestii de păcăleli ușor de realizat, cu care îi poți surprinde pe prieteni sau pe cei din familie.

1. Furişează-te seara în camera părinţilor sau a fraţilor şi fixează alarma ceasului cât mai devreme. Dacă vrei ca farsa să fie cât mai savuroasă, piteşte mai multe ceasuri prin diferite colţuri ale camerei, toate fixate la aceeaşi oră.

2. Adaugă colorant alimentar într-o cutie cu lapte. Nu este toxic şi îi va speria pe cei care vor vrea să-l consume.

3. Bagă vârfuri de chibrit într-o ţigară pe care strecoar-o în pachet. În momentul în care păcălitul va vrea să aprindă ţigara, aceasta va lua foc.

4. Pune în buzunarul unui prieten, fără să remarce, o bandă anti-furt. Când o să iasă din magazin o sa fie declanşată alarma.

5. Pune într-o pungă de chipsuri o lingură de boia iute şi o lingură de piper negru fin măcinat. Serveşte-ţi apoi prietenii şi urmăreşte-le reacţia.

6. Când un membru al familiei doarme îi pui în mână frişcă şi îl gâdili la nas, instinctiv va duce mâna să se scarpine şi îşi va umple faţa cu frişcă.

7. Scrie pe o foaie de hârtie mare "INVENTAR" şi lipeşte-o pe uşa unui magazin.

8. Înlocuieşte crema de corp a unei prietene cu maioneză sau ulei alimentar.

9. Cumpără o pereche de chiloţi de dama şi ascunde-o în maşina sau buzunarul iubitului. Prefă-te că dai întâmplător de ea şi fă-i un scandal monstru.

10. Tăiaţi o minge de fotbal şi umpleți-o cu pietre. Apoi puneţi mingea în mijlocul străzii şi rugaţi un trecător să o trimită către voi cu putere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel