TIFF: Nouă din cele mai bune filme româneşti, aduse săptămâna aceasta la Sibiu

Nouă dintre cele mai bune filme româneşti vor putea fi vizionate, de joi până duminică, la Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), potrivit unui comunicat de presă.

 'Cea de a 13-a ediţie TIFF Sibiu se va desfăşura în perioada 27 - 30 iunie şi va aduce iubitorilor de film românesc un program încărcat de proiecţii autohtone apreciate în festivalurile internaţionale. Nouă producţii româneşti, o parte din ele nelansate în cinema, vor sosi la Sibiu alături de autorii şi protagoniştii lor', se arată în comunicatul de presă al organizatorilor. Potrivit sursei citate, 'Parking', cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, va da startul maratonului de filme şi evenimente speciale de la Sibiu, joi, de la 19,00, la Centrul Cultural 'Ion Besoiu' (Sala Mare), în cadrul deschiderii oficiale a noii ediţii a festivalului. Publicul prezent se va putea întâlni cu Tudor Giurgiu, dar şi cu scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului 'Apropierea' şi co-scenarist al filmului, precum şi cu actriţa Carmen Florescu. Cei care nu reuşesc să ajungă la proiecţia de gală, mai au două şanse de a vedea pe marile ecrane povestea de dragoste care a cucerit publicul din România: vineri, de la 21,45, într-o proiecţie specială la Palatul Brukenthal de la Avrig, şi duminică, de la 22,00, în noul spaţiu din Piaţa Habermann.

'Monştri', debutul regizorului Marius Olteanu, premiat la TIFF 2019 în cadrul Zilelor Filmului Românesc şi distins cu Marele Premiu la Sofia, ajunge la Sibiu înainte de lansarea în cinema. O poveste de dragoste despre compromis, presiuni sociale şi revelaţii dureroase din viaţa unui cuplu, filmul de-o admirabilă rigoare formală va putea fi urmărit pentru prima dată la Sibiu vineri, de la 20,15, la Centrul Cultural 'Ion Besoiu' (Sala Mică), în prezenţa regizorului şi a actorilor Judith State şi Cristian Popa. Tot în premieră, sibienii vor putea urmări 'Mo', debutul în regie al lui Radu Dragomir, cu Răzvan Vasilescu, Dana Rogoz şi Mădălina Craiu în distribuţie. Încă dezorientată după moartea tatălui său, Mo (interpretată de Dana Rogoz), ajunge împreună cu prietena ei din copilărie în dormitorul profesorului la care tocmai a ratat un examen. Proiectul a fost selecţionat încă din faza de lucru la Sarajevo, în 2017, în programul secţiunii CineLink, iar acum este gata să-i şocheze pe spectatorii TIFF Sibiu. Proiecţia va avea loc sâmbătă, de la 20,15, la la Centrul Cultural 'Ion Besoiu' (Sala Mică) şi va fi urmată de o discuţie cu actriţa Mădălina Craiu.

Înainte de premiera internaţională din cadrul prestigiosului Festival de Film cehesc 'Karlovy Vary', 'Arest', al doilea film semnat de Andrei Cohn, ajunge la Sibiu vineri, de la 18,45, la Teatrul Gong. Filmul, recompensat la Cluj în cadrul Zilelor Filmului Românesc cu premiul pentru Cel mai bun lungmetraj, relatează întâmplările prin care trece un arhitect după ce este arestat în 1983 şi împarte celula cu un colaborator al Securităţii. Alexandru Papadopol, care interpretează rolul arhitectului Dinu Neagu, va fi prezent, alături de regizor, la întâlnirea cu publicul sibian, imediat după proiecţie. Una dintre surprizele ediţiei o constituie proiecţia specială 'California Dreamin (Nesfârşit), de sâmbătă, de la 21,30, în Piaţa Mare. Aceasta are loc în onoarea şi în prezenţa actorului Răzvan Vasilescu, căruia îi va fi înmânat cu această ocazie Premiul pentru întreaga activitate. Acţiunea filmului, regizat de regretatul Cristian Nemescu şi distins cu premiul Un Certain Regard la Cannes, se petrece în timpul războiului din Kosovo, într-un mic sat din România, unde şeful de gară opreşte un tren NATO ce transportă echipament militar şi refuză să-i dea aprobare să plece.

Cinefilii care au ratat 'Moromeţii 2', desemnat anul acesta Cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo, vor avea ocazia să descopere continuarea, după 30 de ani, a celebrei ecranizări regizate de acelaşi Stere Gulea, joi, de la ora 22,00, în Piaţa Mare, în prezenţa actorului Cuzin Toma. Ilie Moromete (Horaţiu Mălăele) şi fiul său, Niculae (Iosif Paştina) văd instalarea comunismului cu ochi diferiţi, de unde şi conflictul mocnit dintre ei. Despre diferitele perspective asupra istoriei vorbeşte şi filmul lui Radu Jude, 'Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari'. 'Un atac caustic şi foarte actual la adresa negării Holocaustului în România şi a miopiei faţă de istorie' ('Variety'), filmul care a făcut turul marilor festivaluri şi a fost premiat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary, în 2018, va fi proiectat la Sibiu joi, de la 17,45, la Centrul Cultural 'Ion Besoiu' (Sala Mică), în prezenţa actorului Alexandru Dabija. Nu putea lipsi din programul filmelor româneşti de la TIFF Sibiu documentarul 'Distanţa dintre mine şi mine' (r. Mona Nicoară şi Dana Bunescu), lansat anul acesta în cinema, şi care explorează fricţiunea dintre memoria personală şi arhiva oficială, construind un portret viu al poetei avangardiste Nina Cassian.

Tradiţii, peisaje pitoreşti, personaje spumoase şi umor autentic românesc sunt ingredientele cu care comedia ardeleanească 'Pup-o, mă!' (r. Camelia Popa) a cucerit publicul din România. Sibienii o vor putea urmări într-o proiecţie în aer liber, la care o parte din echipa de producţie va fi prezentă, joi, de la ora 21,30, la Gura Râului. Biletele pentru TIFF Sibiu 2019 sunt disponibile pe https://tiff.eventbook.ro, iar din data de 27 iunie vor putea fi achiziţionate şi de la info point-ul din Piaţa Mare sau la locaţii, înaintea difuzării. Proiecţiile din Piaţa Mare au intrarea liberă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel