Publicat pe 09 Sep 2022 Regele Charles al III-lea sau Carol al III-lea. Cum e corect? Mircea Dumitru (Academia Română): Ei nu îi spuneau Michael I regelui nostru
Publicat pe 06 Apr 2022 Academia de Studii Economice din Bucureşti la aniversarea a 109 ani de la înființare
Publicat pe 04 Iun 2018 Confruntarea intelectualilor: „Respectul pentru adevăr. Ce este, ce înseamnă"
Publicat pe 13 Feb 2018 SALARII. Mircea Dumitru, rectorul Universității București, mesaj transmis angajaților
Publicat pe 29 Ian 2018 Popa, ministru al Educației. Rectorul Mircea Dumitru a DEMISIONAT. "Compromisuri inacceptabile"
Publicat pe 29 Sep 2017 Rectorul Mircea Dumitru, noul președinte al International Institute of Philosophy
Publicat pe 29 Dec 2016 Protocol-cadru între trei ministere pentru implementarea serviciilor comunitare integrate
Publicat pe 22 Dec 2016 Mircea Dumitru: Noi standarde pentru conducătorii de doctorat. Ordinul a fost semnat
Publicat pe 07 Dec 2016 Temele elevilor, limitate: Mircea Dumitru, ministrul Educației: Ordinul își face efectul
Publicat pe 07 Dec 2016 Elevii scapă de temele pentru acasă. Ministrul Educaţiei a semnat ordinul privind durata lor
Publicat pe 24 Noi 2016 Temele elevilor, limitate. Ministrul Educației, Mircea Dumitru: Luni semnez ordinul de ministru
Publicat pe 07 Noi 2016 Modificări Legea Educației: Ministrul Mircea Dumitru propune revenirea la dubla specializare
Publicat pe 05 Oct 2016 Iohannis, avertisment dur pentru ministrul Educaţiei: Letal pentru cariera sa
Publicat pe 18 Sep 2016 Scandalul concursurilor pentru directorii de şcoli. "Politicul nu vrea să piardă controlul"
Publicat pe 30 Iun 2016 Sociologia, aniversare importantă. Momentul în care comunismul ia o pauză, acum 50 de ani
Publicat pe 16 Dec 2014 Victor Ponta renunță la titlul de doctor. Universitatea București răspunde solicitării premierului
Publicat pe 24 Oct 2012 PDL își lansează cu cântec candidații la Operă. Programul de guvernare, la BCU
Publicat acum 2 minute Pilotul român Adrian Rus-Sinner a murit într-un accident într-o competiție de motociclism
Publicat acum 13 minute Franța - Spania și Anglia - Argentina: Surpriză cu favorita pentru câștigarea Cupei Mondiale 2026
Publicat acum 23 minute Georgescu se vrea Codreanu la Maglavit. Discurs apoteotic la Domnești despre țăranii români, Grădina Maicii Domnului și despre albine
Publicat acum 1 ora si 28 minute Nostalgia „examenului vieții”: De la bacalaureatul interbelic cu 12 probe la testele grilă pe calculator / video
De ce China nu recunoaște Crimeea și Donbasul ocupate de ruși ca fiind teritorii ruse, deși alimentează mașinăria de război a Rusiei
Paradox cu prelungirea PNRR: De ce europarlamentarii români care se laudă că luptă pentru fondurile europene au votat împotrivă / video
Fotbalistul Jayden Adams a murit la 25 de ani, la câteva zile după ce a jucat la Cupa Mondială. Update: Cauza probabilă a morții
Ministrul din Guvernul Bolojan pentru care măicuțele se roagă să rămână cât mai mult timp ministru interimar
Când Puterea devine singurul proiect politic. România pe care n-o mai vede nimeni de la masa negocierilor de Roxana Neagu
Țapul ispășitor dacă acordul cu Iranul va fi un fiasco pentru SUA. Oamenii lui Trump care își joacă viitorul politic în aceste zile de Tudor Curtifan
"Sperietoarea" care i-ar putea face pe parlamentari să lase garda jos și să voteze un guvern de Val Vâlcu