Scandalul concursurilor pentru directorii de şcoli. "Politicul nu vrea să piardă controlul"

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, susţine că depunerea unui amendament la Comisia pentru învăţământ din Senat pentru modificarea Legii Educaţiei, care prevede amânarea concursurilor pentru posturile de directori de şcoli, poate fi explicată prin faptul că factorul politic nu doreşte să piardă controlul asupra acestora.

Potrivit ministrului, dacă amendamentul va fi adoptat în Camera Superioară a Parlamentului înainte de data de 12 octombrie, atunci procedura de organizare a concursului pentru directorii de şcoli va fi oprită.

'(Cei care au amendat Legea Educaţiei - n.r.) nu vor să piardă controlul politic asupra şcolilor, pe scurt. (Acest control se manifestă - n.r.) în momentul în care directorul este numit pentru o perioadă foarte scurtă, în momentul în care nu are un contract de management pe care îl obţine pe baza unui concurs public în care dovedeşte că are capacitatea de a conduce şcoala sau liceul în care funcţionează. (...) Procedural, suntem blocaţi în organizarea acestor concursuri dacă amendamentul va fi adoptat (de Senat - n.r.) până pe 12 octombrie, când calendarul a anunţat clar că avem prima probă a acestui concurs naţional. Va trebui să oprim procedura', a declarat ministrul într-un interviu acordat Digi24. 

Dumitru: Ca părinte nu aș plăti fondul clasei

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, susţine că părinţii ar trebui să beneficieze de posibilitatea de a face donaţii şcolilor, dacă doresc acest lucru, însă numai în limitele unei reglementări foarte clare care 'să îi pună la adăpost şi pe directori şi pe diriginţi şi pe părinţi'. 'E o chestiune delicată (cea referitoare la fondurile şcolilor - n.r.). Dacă nu avem un cadru foarte limpede în care să reglementăm ce înseamnă o donaţie din partea părinţilor pentru şcoală, putem ajunge foarte uşor la situaţiile în care părinţii cotizează la fondurile şcolii din motive care ţin de o teamă pe care o au - copiii lor să sufere. Eu, ca părinte, nu aş plăti fondul clasei, şi trebuie să vă spun că atunci când am fost părinte al unei eleve de vârstă şcolară nu am făcut acest lucru, dar pe de altă parte nimeni nu îmi poate interzice să fac o donaţie şcolii. (...)

De ce ar trebui cineva să ştie că fac o donaţie? O donaţie pot să o fac trimiţând nişte bani în contul şcolii. Chestiunile acestea pot fi în aşa fel aranjate încât să nu lezezi sensibilităţi,' a declarat Dumitru, duminică, într-un interviu acordat Digi24. Întrebat dacă în prezent sunt legale donaţiile în contul şcolilor, ministrul a susţinut că o astfel de finanţare este 'foarte discutabilă'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel