Certurile din căsnicie reprezintă principalul factor care determină îngrășarea după căsătorie.
Astfel, cearta cu soţul sau soţia şi o tendinţă spre depresie cresc foarte mult riscul de obezitate la adulţi, pentru că organismul nu mai poate procesa corect alimentele cu un procent ridicat de grăsimi, potrivit Daily Mail.
Cercetătorii au observat că în cazul cuplurilor care se ceartă mai des şi au un istoric legat de depresie, femeile şi bărbaţii ard mai puţine calorii după o masă comparativ cu alte cupluri, care se ceartă mai puţin.
Calculele experţilor arată că din această cauză o persoană se poate îngrăşa peste 6 kg într-un singur an.
Cuplurile certăreţe aveau de asemenea un nivel ridicat de insulină şi de trigliceride în sânge după ce au mâncat alimente grase, iar acest dezechilibru metabolic contribuie la asimilarea caloriilor.
Jan Kiecold-Glaser, de la Universitatea de Stat Ohio, coordonatorul cercetării, spune că acest studiu este dovada că sănătatea psihică este extrem de importantă.
Concluzia cercetării susţine studii anterioare, care arătau că femeile stresate aveau un metabolism mai lent şi ardeau cu 100 de calorii mai puţin zilnic.
Totuşi, în cadrul acestei cercetări au fost analizate doar efectele unei singure mese. Prin urmare, situaţia ar putea fi şi mai gravă.
La studiu au luat parte 43 de cupluri sănătoase, cu vârsta între 24 şi 61 de ani, care erau căsătorite de cel puţin 3 ani.
După ce au completat chestionare privind gradul de satisfacţie în relaţie şi eventuale probleme legate de depresie, toţi voluntarii au mâncat alimente care însumau 60 de grame de grăsime, respectiv 930 de calorii, similar unei mese la un fast-food.
După două ore, fiecare cuplu a fost lăsat să discute anumite probleme delicate din relaţia lor, timp în care au fost filmaţi.
Apoi, cercetătorii au măsurat la fiecare persoană, timp de 7 ore, nivelul de oxigen şi de dioxid de carbon inspirat şi expirat, pentru a observa ritmul în care caloriile sunt transformate în energie.
De asemenea, au fost făcute analize de sânge, pentru a se vedea nivelul de glicemie, trigliceride şi insulină.
Voluntarii care aveau o tendinţă spre depresie şi probleme în căsnicie ardeau în medie 31 de calorii mai puţin comparativ cu persoanele care aveau relaţii mai armonioase. Ei aveau şi un nivel de insulină cu 12% mai ridicat, ceea ce stimulează asimilarea grăsimilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu