Simona Miculescu, ambasadoarea care și-a încheiat recent mandatul ca Președinte al Conferinței Generale a UNESCO, a vorbit despre cum a fost aleasă să fie în echipa lui Ion Iliescu.

Într-un podcast cu Ionuț Vulpescu, Simona Miculescu declară că nu știe care au fost motivele exacte pentru care a fost invitată în echipa lui Ion Iliescu: „Am primit un telefon ca în 24 de ore să fiu acasă. (...) L-am întrebat, nu mi-a spus. Am întrebat colegi, nu mi-au spus”.

De asemenea, a vorbit și despre Nina Iliescu.

Iată dialogul pe acest subiect cu Ionuț Vulpescu:

I.V.: Înseamnă că am pus până acum măcar o întrebare bună. Cum ați intrat în echipa președintelui Ion Iliescu?

S.M.: Aș vrea să știu.

I.V.: Nu știți.

S.M.: Deci și acum a rămas o enigmă foarte bine conservată. A fost surpriza vieții mele. Deci eu eram înspre încheierea mandatului meu de coordonator al departamentului de informații publice al misiunii OSCE din Kosovo și am primit un telefon de acasă. Era decembrie. Ca în 24 de ore să fiu acasă. Nu mi s-a spus de ce. Eu eram foarte confuzionată pentru că era foarte greu să ajung de la Priștina. Nu exista nimic.

I.V.: Nu e zbor direct. Nu e zbor de linie direct.

S.M.: Credeam că, pentru că se apropia președinția românească a OSCE, mă gândeam că probabil că s-au gândit să fiu purtătorul de cuvânt... era domnul Petre Roman, ministrul la vremea respectivă. Deci nu aveam decât speculații. Nu o să uit niciodată în momentul în care după un drum pe care n-am să-l descriu – a fost foarte complicat, o aventură totală – am intrat în casă la București. Era seară. Eu a doua zi dimineața urma să mă prezint. Am aflat după. Nu, înainte de a intra în casă am aflat că a doua zi trebuie să fiu la Palatul Cotroceni.

Și când am intrat în casă era un program de știri care enunța numele meu ca posibil purtător de cuvânt al Președintelui. Pentru că eu aveam background-ul acesta continuu de relații publice, de purtător de cuvânt. Deci eram foarte credibilă. Sigur că și acum îmi tremură mâinile de emoții când mi-aduc aminte. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Și a doua zi dimineața, când am ajuns la Cotroceni, am avut uriașa surpriză să fiu primită de domnul președinte, care nu mi-a făcut propunerea de a fi purtător de cuvânt, ci consilier de politică externă. Nu știu... L-am întrebat, nu mi-a spus. Am întrebat colegi, nu mi-au spus. Mi s-a dat a înțelege că aveau nevoie de un profesionist, de un tehnocrat, ca să zic așa, pentru că eu, evident, sunt apolitic, am fost...

Una dintre cele mai puternice femei din România, apolitică. Crezul Simonei Miculescu: „diplomatul de carieră adevărat este apolitic. Singurul lui partid este țara. Și pentru mine asta a fost sacrosant. Asta a fost sfânt, toată cariera mea.”

I.V.: Sigur că sunteți în afara partidului, a partidelor.

S.M.: Păi, diplomatul de carieră adevărat este apolitic. Singurul lui partid este țara. Și pentru mine asta a fost sacrosant. Asta a fost sfânt, toată cariera mea. Și de aceea, vă dați seama că a fost o surpriză extraordinară. Literalmente n-am dormit cel puțin două săptămâni, pentru că era o responsabilitate atât de uriașă, fără precedent, nu știam de unde s-o apuc. Deși sigur că aveam sprijinul colegilor, echipei, dar așa am ajuns. Nu știu. Ceea ce știu este că a fost o oportunitate absolut incredibilă și sunt foarte mândră că am reușit să-mi fac datoria. Deci eu cred că mi-am făcut datoria și este o mulțumire extraordinară. Și rămâne una din perioadele, nu știu dacă nu perioada, cea mai plină de momente, de neuitat și de experiențe și de responsabilități din toată cariera mea de aproape 35 de ani.

Declarație exclusivă a Simonei Miculescu despre Președintele Ion Iliescu: „Pentru mine a fost o binecuvântare să cunosc omul Ion Iliescu. Am absorbit tot ce am putut să învăț de la domnia sa. Probabil că a fost omul care mi-a respectat cel mai mult munca, munca tuturor”

I.V.: Ați fost consilier pe politica externă al președintelui în 2004, perioada excepțională pentru România. În 2002, suntem invitați să devenim membri NATO la Praga. În 2004, lucrul acesta devine efectiv la Washington. Și cum spuneați mai devreme, închidem negocierile de aderare, de integrare în Uniunea Europeană. 4 ani extraordinari. Cum a fost să lucrați cu președintele în acei ani?

S.M.: Vă dați seama că eu nu îl cunoșteam foarte bine pe domnul președinte. Din fericire, am interacționat cu domnia sa când a făcut două vizite în Statele Unite și eu eram atașat de presă. Deci la asta s-a limitat interacțiunea mea. A, și în 1993, din partea Ministrului de Externe pentru că eram purtător de cuvânt, am avut grijă de delegația de presă când a făcut dânsul o vizită. Deci l-am și însoțit din România în State, dar când eram atașat de presă în 1995, dacă nu mă înșel, am organizat partea de presă a vizitei sale. Și nu-l cunoșteam decât din ceea ce văzusem prin presă, ce auzisem.

Pentru mine a fost o binecuvântare să cunosc omul Ion Iliescu. Am absorbit tot ce am putut să învăț de la domnia sa. Probabil că a fost omul care mi-a respectat cel mai mult munca, munca tuturor. El nu numai că nu ignora punctajele pe care le scria... Știai foarte bine că le-a citit, pentru că le citea cu creionul roșu în mână. O știi din proprie experiență, este o dovadă de respect extraordinar pentru munca echipei tale. El nu este genul de lider care vine la microfon cu niște foi de hârtie și spune: „a, echipa mea mi-a făcut un speech, dar n-am să-l folosesc”.

Totdeauna m-a șocat această lipsă de respect, pentru că ești nimic fără echipa ta. Și este o lecție de management pe care am învățat-o și am aplicat-o permanent după aceea când am condus și eu echipe. Deci, pentru mine a fost o experiență binecuvântată, pentru care sunt recunoscătoare și aduc aminte de fiecare dată când vorbim, îi aduc aminte domnului președinte cât de recunoscătoare sunt pentru acea șansă. Pentru că, în primul rând, mi-a dat șansa să fiu în această echipă, în această perioadă atât de importantă, dar atât de memorabilă pentru istoria României și pentru că am învățat și profesional și din punct de vedere uman o mulțime de lucruri de la domnia sa. Și am foarte multe povești și povestioare din acei ani, care i se datorează deciziei de a lua un diplomat de carieră cu care interacționase...

Simona Miculescu, despre alegerea Ninei Iliescu de a apărea în public doar când mergea la vot: „Știu și motivele pentru care a făcut această alegere și o respect enorm pentru asta, dar motivele le va spune dânsa odată, dacă le va spune”

I.V.: Fac puțin, deși eu sunt podcaster, nu-s jurnalist, dar încerc să intru puțin în pielea unui jurnalist și să vă întreb. Puteți expune, puteți rememora un episod care nu-i cunoscut sau mai puțin cunoscut de către marele public, din acei ani, în care Consilierul de Politică Externă Simona Miculescu a jucat un rol decisiv?

S.M.: Era... trebuie să mă gândesc. Rolul meu era destul de complicat, când aveam oaspeți străini și de fiecare dată cred că a fost decisiv. De ce? Pentru că doamna Iliescu a ales să nu... să nu activeze în public decât atunci când mergea cu soțul domniei sale la vot. Știu și motivele pentru care a făcut această alegere și o respect enorm pentru asta, dar motivele le va spune dânsa odată, dacă le va spune.

Eu trebuia să fiu și Consilierul de Politică Externă, deci să particip și la convorbirile bilaterale, dar să mă ocup și de prima doamnă sau de regină în cazul în care era vorba de un rege. Și nu era deloc simplu, însă m-am descurcat. Cel mai memorabil exercițiu a fost, din mai multe puncte de vedere, și-mi face plăcere să-l rememorez, pentru că ați pomenit de invitația oficială în 2002 în NATO. Am trăit în acel moment...

CITEȘTE ȘI: Ionuț Vulpescu: Și mort Ion Iliescu e mai viu decât unii politicieni de azi. Rețelele sociale nu te ajută pe scara posterității

Vedeți mai multe aici: