Scenariu teribil! Al Treilea Război Mondial ar putea veni din spațiu

Al Treilea Război Mondial ar putea veni de pe orbita planetei, nu în urma unor conflicte la sol.

În clipa în care un satelit militar vs fi distrus de un rest tehnologic care orbitează Terra de mulți ani, incidentul ar putea fi perceput ca o agresiune din partea unui inamic statal. Deșeurile cosmice cumulate în jurul Pământului ar putea provoca o serioasă criză politică, ba chiar un conflict armat pe planetă, se arată într-un articol The Guardian.

În opinia oamenilor de știință, gunoaiele care au invadat, pur și simplu, orbitele circumterestre vor constitui în viitorul apropiat un pericol real la adresa aparatelor spațiale. În plus, se va ajunge în situația în care va fi dificil de stabilit dacă sateliții vor fi scoși din funcțiune că urmare a coliziunii cu bucățile de rachete cosmice sau a acțiunii unei alte țări, scrie Income Magazine.

Conform datelor NASA, în jurul Pământului evoluează peste 23.000 de fragmente, mai mari de 10 centimentri, ale diferitelor aparate spațiale, numărul total al deșeurilor fiind estimat la aproximativ 1.000 de miliarde de resturi de diferite dimensiuni.

Ele se află la o altitudine cuprinsă între 160 și 745 de kilometri de suprafața Terrei. La această înălțime lucreza majoritatea sateliților militari din țările care dispun de astfel de tehnologii, spun cei de la Realitatea TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel