Sam Altman revine ca CEO OpenAI, după 4 zile de la concediere. 700 de angajați au amenințat cu demisia după plecarea sa!

Sam Altman revine ca CEO OpenAI, după 5 zile de la concediere. 700 de angajați au amenințat cu demisia după plecarea sa! / Foto: Agerpres
Sam Altman revine ca CEO OpenAI, după 5 zile de la concediere. 700 de angajați au amenințat cu demisia după plecarea sa! / Foto: Agerpres

Sam Altman a revenit în funcția de CEO OpenAI, după 4 zile de la concediere. 

Creatorul ChatGPT OpenAI a ajuns la un acord ca Sam Altman să revină în funcția de CEO, la doar câteva zile după înlăturarea sa, punând capăt discuțiilor frenetice despre viitorul startup-ului, transmite Reuters.

De asemenea, compania a fost de acord să reînnoiască consiliul de administrație care l-a demis pe Altman. OpenAI l-a numit pe Bret Taylor, fost co-CEO al Salesforce, în funcția de președinte și l-a numit, de asemenea, pe Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, în consiliu.

Sam Altman: Abia aștept să mă întorc la OpenAI



Altman a spus într-o postare pe X: "Abia aștept să mă întorc la OpenAI".

După ce Altman a fost concediat vineri, consiliul inițial care a luat această decizie a dat puține explicații, pe lângă lipsa lui de candoare și nevoia sa de a apăra misiunea OpenAI de a dezvolta AI de care să beneficieze omenirea.

Acordul de restabilire în funcție a lui Altman deschide o nouă eră pentru startup - o organizație non-profit - care a jonglat mult timp cu preocupările în rândul personalului cu privire la pericolele AI și potențialul său de comercializare.

CEO-ul Microsoft a salutat decizia



Remanierea de marți pare să-l favorizeze pe Altman și pe susținătorul financiar Microsoft, care lansează tehnologia OpenAI clienților de afaceri la nivel global. Într-o declarație pe X, CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, a salutat decizia.

"Credem că acesta este un prim pas esențial pe calea către o guvernare mai stabilă, mai bine informată și mai eficientă", a spus Satya Nadella.

CEO-ul Quora, Adam D'Angelo, va rămâne pe ceea ce OpenAI l-a numit noul "board inițial". Nu a fost imediat clar dacă directorii rămași care nu dețin acțiuni în OpenAI își vor păstra locurile sau dacă investitorii din entitatea sa cu profit limitat - cum ar fi proprietarul de 49% Microsoft - vor câștiga primele numiri.

Reuters a raportat mai devreme că unii investitori explorau recursuri legale după ce ultimele evenimente au amenințat viitorul OpenAI, care se așteaptă recent să aibă o evaluare de peste 80 de miliarde de dolari. Purtătorii de cuvânt ai startup-ului nu au răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Susannah Streeter, șeful departamentului monetar și piețelor la Hargreaves Lansdown, a declarat că OpenAI are acum o cale liberă, fără turbulențe.

"Părerile lui Sam Altman despre modul de conducere al companiei vor domina direcția viitoare, mai ales având în vedere că va fi supravegheat de un nou consiliu", a spus Streeter.


Comparație cu Steve Jobs



Întoarcerea dramatică a lui Altman a dus la comparații cu Steve Jobs, CEO-ul Apple, care a părăsit producătorul de computere într-o luptă pentru putere din 1985, pentru a reveni 12 ani mai târziu. Altman a preluat din nou funcția de CEO după patru zile.

Plecarea sa a provocat imediat tulburări la OpenAI, președintele Greg Brockman demisionând în semn de protest. Până duminică, Altman s-a întors la birourile OpenAI, așteptându-se să fie reîncadrat în funcție, când consiliul a surprins din nou numindu-l pe fostul șef Twitch, Emmett Shear, ca CEO interimar.

Într-o postare pe X de marți, Shear a spus că a lucrat "72 de ore foarte intense" pentru a aduce stabilitatea – și în cele din urmă Altman a venit înapoi la OpenAI. "Acesta a fost calea care a maximizat siguranța alături de ce înseamnă să faci să fie bine pentru toate părțile interesate implicate", a spus el.

Altman ar fi fost angajat la Microsoft



Lovitura primită de Altman l-ar fi putu face angajat al Microsoft. Când a rămas fără loc de muncă, CEO-ul Nadella a spus că Altman ar putea conduce o nouă echipă de cercetare alături de Brockman și alți colegi care pleacă de la OpenAI.

Până luni, aproape toți cei peste 700 de angajați ai OpenAI amenințaseră că se vor alătura efortului Microsoft, dacă consiliul nu demisionează și nu îl reinstalează  în funcțieAltman, potrivit unei scrisori revizuite de Reuters.

Această amenințare a fost susținută de marea putere de calcul a Microsoft, activul cheie care alimentează tehnologia OpenAI împreună cu personalul său de informaticieni. Cofondatorul și președintele Brockman a sărbătorit decizia cu un selfie în care apar mai mulți membri ai personalului.

"Vom reveni mai puternici și mai uniți ca niciodată", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel