România, talente irosite. Clasament mondial

România cade cinci poziţii în topul mondial al capacităţii de a dezvolta, reţine şi atrage talentele, pe locul 61 din 63 de ţări analizate de IMD World Competitiveness Center

Conform clasamentului realizat de IMD World Competitiveness Center în anul 2017, prezentat într-un comunicat al INACO, remis marţi Agerpres, Europa domină şi în acest an, primele cinci poziţii în top fiind ocupate de Elveţia, Danemarca, Belgia, Austria şi Finlanda.

Ultimele poziţii în clasamentul mondial al competitivităţii talentelor sunt ocupate de Ucraina (59), Croaţia (60), România (61), Mongolia (62) şi Venezuela (63).

"Spune-mi cum îţi tratezi talentele umane ca să-ţi spun ce şanse ai de dezvoltare ca naţiune. Nu există nu pot! Există nu vreau! INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate readuce în atenţia publică alternativa românilor talentaţi la erorile actuale şi cheamă la aplicarea regulii de aur a 'omului potrivit la locul potrivit' pentru lucrul bine făcut dacă ne dorim să performăm ca economie, educaţie, sănătate sau infrastructură, dacă ne dorim să nu mai plătim atât de scump costurile sociale şi economice ale incompetenţei şi inacţiunii", a spus Andreea Paul, preşedintele INACO.

În Europa de Est, Estonia performează pe locul 29, Lituania pe locul 33, iar Polonia pe locul 34. Ungaria este pe locul 54, iar Bulgaria pe locul 58.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel