Chirurgul Florin Chirculescu, medic la Spitalul Universitar, şef al Chirurgiei Toracice a scris un manifest despre legea sănătăţii. Cel care, în 2009, a publicat o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, in care a acuzat făţiş problemele sistemului, a infiinţat sindicatul medicilor şi, în paralel cu activitatea sa medicală, vorbeşte şi scrie fără perdea deschis despre tarele Sănătăţii româneşti.
”Regula cinstită îmi impune ca atunci când operez un pacient să-i explic beneficiile şi riscurile intervenţiei chirurgicale. Este pasul obligatoriu prin care tu, pacientul meu, capeţi încredere în mine, medicul tău.
Iată că acum, noi toţi, pacienţi şi medici deopotrivă, ne pregătim de o operaţie dificilă. Politicienii o numesc reformă sanitară dar, câtă vreme nu ştim despre ce e vorba, ce garanţii avem că intervenţia pe care o operează statul va reuşi? Ce beneficii ne aduce? Ce riscuri are? Şi, mai ales, dispunem de alte variante în afara celor preconizate de stat?
Să ne reamintim – în ianuarie, legea sănătăţii a fost retrasă teatral de pe piaţă, ocazie cu care ne-am ales cu o promisiune: dezbaterea ei publică. Tu, pacientul meu, cât de multe ai aflat despre această lege? Ai idee cât o să te coste? Iar tu, colegul meu medic, ai idee ce vei deveni după ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial? Vei fi funcţionar de stat, sau te vei bucura, în sfârşit, de statutul unei profesii liberale, statutul tău dintotdeauna?
Din păcate, după cum ne-au obişnuit, decidenţii mimează comunicarea. Ei aruncă în presă doar frânturi de lege, pretinzând că adoptă regula cinstită a consimţământului informat. În realitate, acest lucru nu are loc. Pentru moment, să reţinem că orice consimţământ informat se încheie cu o semnătură, o semnătură prin care pacientul îi conferă medicului dreptul de a-l opera.
Noi, românii, pacienţi şi medici deopotrivă, pe ce document ne punem semnătura?
GENERALITĂŢI – SAU CE SOARTĂ AU BANII NOŞTRI?
Suntem cu toţii la curent cu scandalul Cupru Min. Din variile calcule, să reţinem cea mai optimistă cifră de afaceri avansată în presă: un miliard de euro anual. O altă industrie locală – mă refer la fastfood – este şi ea în prefaceri, iar McDonald’s, Burger King, KFC etc. se luptă pentru o piaţă de cinci sute de milioane de euro anual.
Şi acum, fiţi atenţi: piaţa sănătăţii din România înseamnă de trei ori mai mult decât Cupru Min şi industria fastfood luate la un loc. Vorbim despre aproape cinci (!) miliarde de euro anual. Iată o piaţă atrăgătoare pentru asiguratori! În plus, spre deosebire de banii din cupru şi din fastfood, banii din sănătate sunt siguri. Nu trebuie să foreze nimeni după ei şi nu trebuie să se lanseze nici o campanie promoţională ca să fie obţinuţi, pentru că vorbim despre banii pe care îi scoţi din „buzunar” la fiecare salariu, conform prevederilor legale, fie că eşti de acord, sau nu. Cu toate acestea, pentru fiecare român în parte, suma se ridică la numai... 250 de euro anual.
Să reţinem, aşadar: banii din sănătate sunt suficienţi pentru un business serios, dar ţie, personal, nu prea îţi ajung, chit că tu plăteşti.
Un alt lucru care merită amintit este că, oriunde şi oricând, reformele sanitare au avut loc în ţări în care accesul la serviciile medicale era restrâns şi scump. Reforma lui Bismarck în Germania a fost un cadou oferit populaţiei care, astfel, putea să ajungă mai uşor şi mai ieftin în faţa unui medic. Motive similare au stat şi îndărătul reformei Thatcher: un număr mai mare de englezi căpăta dreptul la sănătate, în condiţii de egalitate a şanselor.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
