Într-un editorial postat recent pe blogul personal, fostul premier Adrian Năstase, scrie că nu crede într-o democrație fără partide. Are dreptate, și mai cred că mulți se bucură prea ușor când văd șubrezirea constantă a imaginii clasei politice. Acest tip de umilire nu se face prin condamnarea unor politicieni găsiți vinovați, ci prin „amețeli” judiciare, în care nu mai știi cine este vinovat și cine nu, cu dosare deschise tardiv, mai ales în campanii electorale, pentru fapte comise în urmă cu ani și ani. Acuze scoase la iveală de denunțători obscuri și cum bine zicea Stăpânul Sistemelor (fostul), fără recuperare de prejudicii. Apropo, oare când se va pedepsi și darea de mită, nu doar luarea? La noi în țară proverbul „hoțul neprins negustor cinstit” ilustrează perfect psihologia populară pe care o avem față de cei care dau mită și n-au fost prinși - îi felicităm.
Dar ce vedem zilnic? O forjare abuzivă a tuturor pârghiilor de putere statală și un război fratricid între poli din instituții. Nu mai știm care este politicianul și care politica, cine este arestatul și cine arestează, cine hoțul și cine vardistul? Chiar nici care mai sunt puterile în stat nu se știe exact și dacă ele mai sunt cumva separate. În curând se va vota „legea” Anomiei.
Oare puterea politicienilor nu este puterea delegată a întregului popor? Așa cum sunt, cu bune și cu rele, nu toți oamenii care fac politică trebuie băgați în aceeași oală. Din păcate, emoția spectacolului cu cătușe bate orice altă plăcere vizuală. Arestările au echivalat emoțional filmul Sclava Isaura și oamenii așteaptă noi și noi emoții. Vor oameni în cătușe de cum deschid televizoarele, tot mai multe și mai răsunătoare. Totul este o păcăleală amară, pentru că viața lor nu se face deloc mai bună prin asta. „Măcar e un început” este o falsă consolare.
Unii sunt luați ca niște pui din aceiași ladă și în afară de un piuit firav, ca atunci când iei o nouă pasăre dintre celelalte pentru a o sacrifica, nu se prea aud vocile societății civile care să se lupte și pentru dreptul celui ales dar arestat până la ultima sentință a justiției. Ba chiar și cea mai mare parte a autointitulatei societăți civilie tresaltă de plăcere la arestările de politicieni. N-ai voci civile, nici în politică, nici în afara ei, n-ai democrație.
Dar în România legea nu se respectă numai de către politicieni. Și poate dezbinarea și lipsa de fermitate a politicienilor a dus la starea actuală, nu contest. Probabil poporul, în fibra sa, a transmis încă din 1990 politicienilor că s-a săturat de fermitate după 45 de ani de dictatură și și-a croit o clasă politică flexibilă, după bunul plac. Măcar trebuie să cădem de acord că mai întâi a fost poporul, apoi clasa politică și atunci aflăm de unde vin o parte din hibe.
În România de azi închisorile sunt doldora de oameni care violează, tâlhăresc sau ucid. Pe șosele se moare în accidente mai ceva ca în război. Nimeni nu echivalează cei 2500 de morți pe an în accidente auto cu numărul unor soldați care i-am fi putut pierde pe un front de luptă sau într-un club, la un incendiu sau la cutremur. Este simplu să spui: „politicienii nu ne fac sau politicienii nu ne dau” dar cine sunt politicienii? Politicienii sunt diviziunea noastră morală, parte a aceluiași popor, absolvenți ai acelorași școli. Ei sunt tăcerea și neimplicarea noastră, sunt lașitatea care ne face să nu ne implicăm real, informându-ne bine. Ei probabil sunt și ipocrizia, tăcerea care „ne apucă” atunci când vedem ceva care nu ne place, când întoarcem privirea dacă vedem cum unii aruncă, nu mucuri, ci pungi pline cu gunoi pe geamurile mașinilor și ale apartamentelor. Politicienii mai pot fi și rod al agresivității noastre din trafic și al bucuriei pentru stivele uriașe de capre ale vecinilor care zac moarte și ne fac pe noi să ne distrăm de mama focului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
