Alexandru Giboi, directorul general al AGERPRES, a participat luni, 8 mai 2017, la deschiderea oficială a Expoziției MNIR 45, la Muzeul Național de Istorie a României, expoziție ce prezintă istoricul Palatului Poștelor, o clădire simbol a Bucureștiului.
Directorul Agenției Naționale de Presă a mulțumit și a adresat felicitări tuturor celor implicați în activitatea muzeului și a precizat că acesta, prin întregul concept,„nu reprezintă doar 45 de ani, din 1972 până acum, ci reprezintă o poartă între milenii”, care „facilitează pentru viitor accesul la trecut”.
„Este interesant să vorbesc în numele unei instituții, Agenția Națională de Presă a României, care are o istorie de 128 de ani, un pic mai în vârstă decât Muzeul Național de Istorie a României, evident în domenii diferite, dar pot spune că avem o istorie și noi în spate, care ne obligă la fel de mult, așa cum Muzeul Național de Istorie a României este obligat de mileniile pe care, practic, le reprezintă”, a declarat Alexandru Giboi.
De asemenea, acesta a subliniat și faptul că datorită Muzeului Național de Istorie a României, copiii „vor avea șansa să-și cunoască trecutul, să-și cunoască predecesorii, să-și cunoască istoria, să știe pe ce se bazează. Este foarte important pentru copiii noștri, cred eu, să aibă un sentiment de identitate națională bine dezvoltat în cadrul european în care evoluăm cu toții”.
Expoziția MNIR 45 aduce în fața publicului o parte din patrimoniul național, precum statuetele Gânditorul și Femeie șezând, pereche descoperită la Cernavodă, care este și emblema instituției, Biblia lui Șerban Cantacuzino, prima ediţie integrală în limba română a textului acesteia, din 1688, Carul de la Bujoru, Cadranul solar de la Histria sau o Vioară ce aparținea lui George Enescu.
Alexandru Giboi - director general AGERPRES
Printre cei prezenți la eveniment s-au aflat directorul MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu, împreună cu directorul adjunct al MNIR, dr. Cornel Ilie, consilierul prezidențial Sergiu Nistor, președintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Lucian Romașcanu, procurorul general al României, Augustin Lazăr, academicianul Dan Berindei, PS Qais Sadiq, episcop de Erzurum și vicar patriarhal antiohian.
Cu ocazia evenimentului, directorul MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a acordat diplome și medalii aniversare, atât directorului general al AGERPRES, cât și altor invitați.
Muzeul Național de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituțiile reprezentative ale culturii românești. Muzeul este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poștelor, aflată în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureștiului. Prin colecțiile sale, MNIR deține un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât și din vremea unor civilizații care au existat în vechime pe actualul teritoriu al țării noastre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu