MOŢIUNE CENZURĂ. Mihai Tudose, declaraţiile zilei - LIVE TEXT

Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR, intitulată "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", este dezbătută joi.

Erau prezenţi, la începutul şedinţei, 274 de parlamentari, însă în timp ce se citea textul moțiunii, parlamentarii PSD au ieșit din sală.

VEZI ŞI Moţiunea de cenzură, dezbătută în Plen. Gestul PSD - UPDATE 3

DC News va prezenta, în format LIVE TEXT, cele mai importante declaraţii ale premierului României, Mihai Tudose.

- Apreciez, în primul rând, gestul colegilor de la Partidul Liberal de a lăsa o colegă mai nouă să citească moţiunea

- O moţiune reprezintă un exerciţiu democratic. Din păcate, aţi transformat acest drept legitim într-o oportunitate de a fi populişti, demagogi, de a face un spectacol bazat pe un scenariu rupt total de realitate

- Le spun românilor şi dumneavoastră care este, de fapt, realitatea

- Există un mod de manifestare, asta e, atâta pot

- Avem repere diferite în ceea ce priveşte realitatea

- Despre ce haos vorbiţi, stimaţi colegi?

- Dacă acesta e haos, ne asumăm un astfel de haos

- Aţi vorbit de haos în educaţie. E primul an când manualele şcolare, în mulţi ani, au fost la timp

- S-au făcut progrese semnificative în ceea ce priveşte învăţământul dual

- Am acordat transport gratuit pentru toţi studenţii pe calea ferată. Am lansat programul România angajează

- Vorbim despre infrastructură. De la momentul preluării Guvernului, am făcut progrese semnificative

- E primul an când s-au luat două aeronave noi la Tarom

- La capitolul investiţii, menţionez că nivelul investiţiilor publice va creşte

- A fost un răspuns pe scurt 

- Dacă vi se pare o iluzie că după nouă luni avem o creştere economică de peste 7 la sută, atunci trăiţi într-o lume iluzorie

- Despre ce economie stabilă vorbiţi dumneavoastră că ne-aţi lăsat?

- Să nu ne mai daţi un exemplu cu un Guvern care a pus ţara pe butuci

- E un efort de durată pentru a repara tot ceea ce am găsit stricat

- Înţeleg că nu aveţi contact cu realitatea

- În 2017 a crescut salariul minim

- Ne acuzaţi că transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat va fi un eşec. Mult timp v-aţi luptat să induceţi teama populaţiei că le vor scădea salariile. Ele vor creşte. Acum ziceţi: bine, cresc, dar nu foarte mult. Adevărul e simplu: există beneficii reale, mai ales pe termen lung

- Singura problemă, reală, care va fi rezolvată, este cu cei din sectorul IT. Ne dorim să-i susţinem. La fel vom proceda şi cu veniturile persoanelor cu dizabilităţi

- Aţi vorbit despre experimentul fiscal, cu TVA Split. Susţineţi că unii oameni şi-au pierdut locuri de muncă, nu cred că la cei noi cu locuri de muncă. România a depăşit astăzi ţinta de 70 la sută grad de ocupare

- Puterea de cumpărare a salariaţilor a crescut

- Susţineţi că am depăşit nivelul de îndatorare al României. Era cu 1,6 la sută mai puţin, nu aşa cum afirmaţi în moţiune

- Prin legea bugetului de stat, fiecare primărie va avea şi un buget

- Ne vom asigura că nicio localitate nu va avea un buget mai mic decât cel de anul trecut

- Vestea bună pentru români este că nu sunteţi la guvernare

- Anul trecut, s-au cheltuit pe manuale 700 de milioane de lei. Anul acesta, 40

- Vorbiţi şi despre vaccinuri. La preluarea de la guvernul minunat, erau vaccinaţi 12 la sută din copiii României, astăzi, 77 la sută

- România are o situaţie economică stabilă

- Prin acest demers, faceţi rău ţării

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel