EXCLUSIV  Mihai Tudose, ajutor neașteptat pentru Dacian Cioloș

Luptele din PSD îmi aduc aminte de războaiele interne din guvernarea CDR. Poate nu uu același efect, fiindcă economia merge mai bine. Dar se străduiesc la fel de mult să își dea în cap unii altora.

Disputa premierului cu directorul Tarom, sau mai precis cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a avut un efect neașteptat pentru Dacian Cioloș. Unul pozitiv.

În timp ce câțiva dintre miniștrii săi se străduiesc să-i aducă un partid la scară, iar câțiva postaci să-i țină platforma pe Facebook, Cioloș primește un mare like de la PSD.

Practic, prin atacul la directorul Tarom, PSD și-a asumat pierderile companiei, la care au contribuit mai ales tehnocrații. În 2016, în timpul guvernării tehnocraților, Tarom a casat două aeronave din patru, nu a luat altele în loc. Tehnocrații nu au făcut decât pârtie pentru concurența străină și au pregătit terenul pentru pagubele din 2017. Ce a aflat publicul? Că directorul interimar pus de PSD și ministrul pus de Dragnea sunt vinovați pentru situația companiei aeriene naționale. Corpul de control al premierului, în loc să cerceteze contractele din guvernarea Cioloș se ocupă cu debarcarea propriilor șefi/miniștri. Riscantă strategie.

P.S.

Domeniul Transporturilor nu este singurul unde PSD va înghiți critici pentru gafele tehno. În entuziasmul declarațiilor politice de la începutul mandatului, la Sănătate nu au găsit timp să denunțe întârzierile întregistrate de tehnocrați în relația cu UE, pentru finanțarea spitalelor regionale. Dacă nu se vor obține banii europeni, cine va fi de vină?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Știri recomandate
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel