Mecanismul dorinței sexuale, descifrat de cercetători

sex_main_1638404a
sex_main_1638404a

Fenomenul de atracţie sexuală este dezvăluit de către creierul uman , puţin câte puţin, fiind unul din misterele care înconjoară miliardele sale de conexiuni neuronale, informează Freud a fost primul care a considerat sexualitatea umană ca fiind subiectul unui studiu de sine stătător. El a descris dorinţa sexuală ca pe un proces aflat la graniţia dintre mental şi fizic. Limitat de mijloacele din epocă, Freud considera biologia ca pe "un tărâm al posibilităţilor nelimitate".

Graţie progreselor înregistrate în domeniul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională, care permite observarea în direct a felului în care funcţionează creierul uman, întrebările despre resorturile dorinţei fizice, rămase multă vreme fără răspuns, îşi află acum aceste răspunsuri puţin câte puţin.

Pentru o ființă umană, implicarea creierului intervine în toate stadiile comportamentului sexual, şi în special în două etape: evaluarea valorii stimulilor şi controlul în ceea ce priveşte trecerea la actul propriu-zis.

 Oamenii vor fi percepuţi ca fiind atrăgători în funcţie de numeroşi factori: sex, vârstă, caracteristici fizice şi factori culturali.

Serge Stoleru, cercetător la Inserm, specialist în studiul dorinţei sexuale umane, afirmă: "indiferent de criteriile de atracţie sau de repulsie, mecanismul creierului implică întotdeauna o zonă situată deasupra orbitelor ochilor, în regiunea orbito-frontală a cortexului. Prin activarea semnalelor neuronale, se remarcă faptul că această zonă activează mecanismul de evaluare :o găsesc pe această persoană atrăgătoare/neatrăgătoare şi plăcerea de a vedea în acea persoană sexual atractivă un partener sexual potenţial, adică se ia în considerare o experienţă potenţial agreabilă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel