Kelemen Hunor speră că PNL-USR-PLUS și UDMR vor guverna cel puțin opt ani

Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat că îşi doreşte o continuitate pentru 8 ani a actualei coaliţii de guvernare pentru 8 ani, el adăugând că este exclusă posibilitatea ca parlamentarii UDMR să susţină vreo moţiune de cenzură în următorii patru ani.

"Eu, când am început negocierile, discuţiile, în prima zi am spus colegilor mei că am venit să discutăm despre această Coaliţie, programul de guvernare, cu gândul de a face o treabă de patru ani de zile, un ciclu electoral. Eu aş dori să avem opt ani de zile, să existe o continuitate pentru o coaliţie, pentru un guvern, pentru că acolo se poate arăta într-adevăr, pe un termen de opt ani, 10 ani, termen lung, nu pe bucăţi. Vă daţi seama, noi am avut din 2012, 11 guverne. Deci în opt ani, 11 guverne. Ce poţi să faci? Aproape nimic. Eu zic că patru ani, dacă suntem responsabili şi dacă vrem să facem un lucru bun, atunci patru ani trebuie să stăm. Altfel, va fi dezastruos pentru fiecare, dar mai ales pentru România. Astăzi, eu, aici, nu fac speculaţii, eu ştiu un singur lucru: avem o coaliţie stabilă, avem un guvern stabil cu un proiect politic votat in Parlament şi trebuie să mergem înainte", a afirmat, duminică, Kelemen, la Prima TV, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Kelemen, "dacă treaba merge sincer, coerent, corect şi explicăm şi deciziile grele, atunci nu are cum să nu fie bine pentru toţi".

Vicepremierul a exclus posibilitatea ca UDMR să susţină vreo moţiune de cenzură cât timp se află în coaliţie.

"Nici nu se pune problema. Cât suntem în Coaliţie, nu votăm nicio moţiune de cenzură, nu am votat niciodată, deci nu se pune problema. Noi ne-am pregătit, am pregătit planurile pentru patru ani de zile", a mai subliniat Kelemen Hunor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel