Experții spun că până în 2030 am putea comunica prin holograme

Foto ilustrativ / Imagine de mohamed Hassan de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de mohamed Hassan de la Pixabay

Viitorul apropiat ar putea să se asemene cu un film Sci-Fi, dacă previziunile experților se adeveresc.

Omenirea ar putea folosi holograme pentru a păstra legătura cu cei dragi, iar totul ar urma să se întâmple până în 2030, spun experții, potrivit Daily Star.

După un an de comunicare prin apeluri video, care a făcut ca Zoom și Facetime să crească în popularitate, experții în tehnologie prezic acum că hologramele vor fi următoarea formă de comunicare virtuală.

Dr. James Bellini, care se auto-intitulează drept un „istoric al viitorului”, a prezis că până în 2030 am putea folosi cu toții holograme în locul apelurilor video obișnuite. 

Un studiu făcut pe 2.000 de britanici a arătat că jumătate dintre respondenți se plictisesc de apelurile video în forma actuală, în timp ce 63% consideră că acestea nu redau nivelul de interacțiune sau apropiere pe care și-l doresc.

44% dintre respondenți cred că pandemia a schimbat permanent modul în care interacționăm prin tehnologie și că va avea un impact remarcabil asupra stilului nostru de viață, în anii următori.

Trei din 10 chiar au spus că ar dori să păstreze legătura printr-o hologramă, deoarece imaginea persoanei dragi transmisă în casa lor i-ar face să se simtă mai aproape (24%) și mai conectați (23%).

23% dintre britanici cred că tehnologia hologramelor va fi ceva obișnuit în viitorul apropiat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel