ENESCU - Jupuit de viu, un film de Toma Enache, la Ateneul Român

Foto: Iabilet.ro
Foto: Iabilet.ro

ENESCU vine la București!

Nu rata vizionarea în premieră a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache, o poveste captivantă despre geniu, iubire, sacrificiu și muzică nemuritoare!

La finalul proiecției, vei avea șansa de a-i adresa regizorului întrebări legate de acest extraordinar film. Lasă-te purtat într-o călătorie emoționantă prin viața tumultuoasă a marelui compozitor George Enescu, pentru a fi martor la o iubire sfâșietoare, la sacrificiile făcute pentru artă și la relațiile complexe care i-au influențat creația.

De ce să nu ratezi acest film?

 

Interpretare de excepție: actorii aduc la viață personaje memorabile, imprimându-le stări care te vor ține cu sufletul la gură

Poveste autentică: bazat pe fapte reale, filmul oferă o perspectivă profundă asupra vieții și operei lui Enescu

Muzică sublimă: coloana sonoră include capodoperele lui Enescu, interpretate magistral, dar și muzică originală.

 

Toma Enache, regizorul filmului  „ENESCU, jupuit de viu", a fost recent distins cu „Premio Cultura” în cadrul evenimentului cultural „Leoni, Gattopardi di Sicilia”, organizat la Palazzo Donà dalle Rose din Veneția.

Producția este nominalizată la câștigarea trofeului pentru muzică originală de film  (semnată de Sebastian Androne Nakanishi), la International Sound&Film Music Festival din Croatia, unul dintre primele trei cele mai importante festivaluri de acest gen din lume.

Regizorul Toma Enache: „Acest film își propune să aducă în prim-plan nu doar genialitatea compozitorului George Enescu, ci și latura umană a acestuia. Sper ca prin această producție, să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită. Dincolo de compozitorul de geniu, este omul Enescu, pe care publicul poate să-l descopere în acest film. Sper ca filmul nostru să contribuie la îmblânzirea unora dintre semeni, lucru pe care Enescu dorea să-l facă, prin muzica lui. Poate nu doar să-i îmblânzească, ci și să-i facă să-l iubească așa cum merită.” (Toma Enache)

Filmul beneficiază de o distribuție remarcabilă, cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu și Theodora Sandu în rolul Prințesei Maruca, alături de actori cunoscuți precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan, Codrin Dănilă și regretatul Constantin Codrescu.

Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, celebru pentru munca sa la producții premiate cu Oscar, iar muzica reunește opere ale lui George Enescu și compoziții originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul Anului 2022” la International Classical Music Awards.

Coloana sonoră este interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului George Enescu și de Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă distinctă acestei producții sonore. Ca element inedit, coloana sonoră include și un fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară și Dinu Lipatti la pian.

Așadar, nu uitați! ENESCU - Jupuit de viu, un film de Toma Enache, va fi la Ateneul Român, pe 30 noiembrie 2024, ora 18:00.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel