"Electoratul Facebook": indiferent la PNL, atent la Cioloş

Criza unlike-urilor ridică întrebari legat de cine sunt, ce vor şi mai ales cu cine sunt dispuşi să voteze cei care i-au dat unlike preşedintelui. „Electoratul Facebook” care i-a dat unlike lui Klaus Iohannis, deşi este preponderent deschis spre „dreapta”, este indiferent faţă de PNL şi priveşte atent la Dacian Cioloş.
 
De unde vine forţa şi relevanţa socială a „activiştilor Facebook”? Din statutul socio-economic: sunt independenţi economic, sunt majoritar angajaţi în privat - o parte având în propriile afaceri (chiar dacă parte dintre ei se mai regăsesc şi prin instituţii publice) şi au putere de consum.  Ei sunt cei care umplu mallurile în weekend, îşi iau case, îşi pornesc mici afaceri, îşi fac concedii mai scumpe sau mai modeste, de două ori pe an.
 
Din punct de vedere al vârstei nu este vorba doar de publicul volatil de 18-26 de ani, protestatarii de profesie, idealişti blocaţi în teme negative care nu produc decât furtuni online. Este vorba de un public matur, până în 36-40 de ani, şi a cărui motivaţie a activismului social rezidă în independenţa personală în faţa unui sistem de stat perceput ca învechit, corupt şi incapabil. Aceşti oameni sunt frustraţi pentru că au strâns din dinţi să acumuleze ceva în perioada de creştere economică când în jurul lor se multiplicau averi şi că au trecut tot singuri - fără ajutor de la stat - perioada de criză economică, când au strâns cureaua, când şi-au văzut salariile reduse, colegii şomeri sau clienţii înjumătăţi.
 
Acest segment este atras de social-media, pentru că percepe  presa tradiţională ca fiind controlată de grupuri de interese şi partizană. „Electoratul Facebook” este conectat însă la ambele agende: şi cea din social-media (mai fragmentată, mai civică, mai de nişă) cât şi la agenda din media tradiţională. Astfel, au puterea de a influenţa dezbaterea on-line şi în acelaşi timp, sunt suficient de relevanţi ca public pentru ca presa tradiţională să dezvolte teme de dezbatere pentru ei.

[citeste si]    

Acest segment nu mai este definit de rezidenţa clasică în urban (mai ales în oraşele mari) aşa cum era cantonat clasic electoratul de dreapta.  Datorită acoperirii bune a internetului în mediul rural, dar şi datorită unor schimbări demografice: o nouă generaţie de tineri în mediul rural, consolidarea unui strat (încă subţire) dar omogen, de oameni cu venituri (fermieri) spaţiul rural nu mai este exclusiv de stânga.  Agenda clasică de preocupări a mediului rural tradiţional s-a schimbat. Preocupările exclusive şi compacte legate de economie, pensii şi securitate socială au fost fisurate de teme noi, „mai” civice: aspiraţii eurosceptice, ceva naţional-ecologism, emanicipări civice amestecate.  Asta nu înseamnă că pensionarii şi agricultorii fac şir indian la bilete la film la mall, dar nepoţii şi chiar şi copiii lor sunt acolo deja urmărind ştiri pe smartphone-uri.
Frustrarea în faţa aroganţei şi intangibilităţii clasei politice,  a afaceriştilor, chiar şi a corporaţiilor, adică a establishmentului. Acesta este motivul pentru care susţin chiar dacă din răzbunare mai mult decât din raţiune, tema anticorupţiei. Campania anticorupţia a curăţat aproape toată clasa politică - lucru pe care oamenii îl aşteptau – dar a lăsat un teren defrişat de lideri, fără să pună nimic în loc, fapt care se resimte ca o tensiune socială. Explozia de nemulţumire faţă de Klaus Iohannis este atât de mare pentru că Iohannis a fost (şi încă mai este rezidual), politicianul care adună o enormă aşteptare din acest bazin care nu găseşte altfel politicieni suficient de puternici şi reprezentativi pentru a-i reprezenta agenda.
 
Recţia vehementă faţă de confruntarea ANAF-Antene, arată că tema Justiţiei va rămâne capitală în dezbaterea „electoratului Facebook” atât timp cât încrederea în clasa politică nu va renaşte prin chiar membrii acestei clase politice – iar Dacian Ciolos are un culoar foarte bun aici. Clasa politică va renaşte prin lideri noi – faţă de politicienii erodaţi din vechea clasa politică; şi prin lideri reprezentativi - nu fragmentaţi şi împărţiţi aşa cum sunt acum politicienii dreptei. Din păcate, PNL nu are mai nimic de spus atractiv pentru „electoratul Facebook”, doar Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş pot veni cu un proiect relevant pentru acest public.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel