"Balanța", primul film românesc restaurat în 4K

Filmul „Balanța" (1992), co-producție România-Franța, regizată de Lucian Pintilie este primul film românesc restaurat în format digital 4K de către BRD – Groupe Société Générale și Fundația9.

Restaurarea operei lui Lucian Pintilie este parte din programul Fundației9 – Fondul de cinema „Lucian Pintilie", lansat anul trecut la inițiativa Corinei Șuteu, membră a Consiliului Director al fundației, cu acordul Cătălinei Pintilie, legatara artistului.

Prin Fondul de cinema „Lucian Pintilie", Fundația9 sprijină tinerii regizori de film aflați la debut și revitalizează patrimoniul artistic și creativ al marelui regizor.

Procesul de restaurare a durat peste 6 luni, a vizat îmbunătățirea imaginii și a sunetului și transpunerea filmului în format digital. Noua variantă a filmului „Balanța" va rula în cinematografele din România la începutul anului viitor.

„Suntem onorați că am reușit, cu sprijinul partenerilor, producătorilor filmului (MK2 – Franța, FILMEX - România) și moștenitorilor lui Lucian Pintilie, să ducem la bun sfârșit restaurarea acestui film-reper pentru societatea românească despre care Pintilie însuși credea că îi va ajuta pe români să privească lucid trecutul și să privească critic în oglindă", a declarat Anca Drăgoi, director executiv Fundația9, potrivit unui comunicat emis către DC News.

„Cred că este esențial să întreținem, să protejăm și să distribuim în condiții excepționale patrimoniul pe care îl constituie opera artistică a unui regizor de anvergura lui Lucian Pintilie. De asemenea, lansarea burselor de autor de către Fond, prin generoasa participare a BRD – Groupe Société Générale și prin implicarea membrilor Consiliului Director al Fundației9, este o premieră în sistemul cultural și un model de participare adresat direct creatorului. O formă generoasă și responsabilă de a susține necondiționat și eficient singura investiție care nu iese în pierdere niciodată: talentul", Corina Șuteu, membră a Consiliului Director al Fundației9.

„Am creat Fundația9 pentru a susține noua generație de creatori de cultură și pentru a inspira tinerii să devină liderii culturali ai societății de mâine. Această misiune vine împreună cu dorința noastră de a ne reconecta la operele marilor creatori de cultură care trebuie să fie cunoscuți de tânăra generație. Regizorul Lucian Pintilie a lăsat o creație artistică care începe iata să fie restaurată la cele mai înalte standarde pe care ni le poate oferi tehnologia astăzi, pentru a fi disponibilă și pentru viitoarele generații. Le mulțumim tuturor partenerilor care au contribuit la marcarea acestui moment important pentru cinematografia și scena culturală din România", a spus Flavia Popa, Secretar General, BRD – Groupe Société Générale.

Versiunea restaurată a filmului „Balanța”, în premieră mondială

„Versiune restaurată a filmului „Balanța" va fi prezentată în premieră mondială la Lumière 2019 Grand Lyon Film Festival, festivalul fondat în memoria fraților Lumière, inventatorii cinematografului, care readuce în atenția publicului opere cinematografice restaurate. Cele două proiecții, din 15 și 17 octombrie 2019, vor fi prezentate de către Marie-France Ionesco și regizorul francez Christian Carion (nominalizat la Premiile BAFTA).

Negativul original al filmului a fost digitializat în 4K în laboratorul Hiventy, din Franța, iar restaurarea în 4K a fost realizată în România de studioul Avanpost Media, cu sprijinul și consultanța maestrului Florin Mihăilescu, director de imagine de film român și apropiat al regizorului Lucian Pintilie. Pe parcursul procesului de restaurare, din partea Avanpost Studio au fost implicați 3 profesioniști de sunet (Florin Tăbăcaru – mixaj și editare sunet, Dragoș Știrbu – editare dialoguri, Victor Miu – asistent editare sunet) și 5 profesioniști de imagine de film (Sebastian Plămădeală – Workflow Supervisor, Alex Stoica – tehnician, Irina Tomașu – tehnician, Andreea Nedelcu – tehnician și Claudiu Doagă – colorizare), sub coordonarea lui Carmen Rizac pe parcursul a peste 6 luni.

Distribuția internațională a filmului este asigurată de MK2, co-producătorul francez al filmului. Partenerii Fondului de cinema „Lucian Pintilie", program al Fundației9 sunt: BRD – Groupe Société Générale și Mastercard”, mai informează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel