Investitorul american Warren Buffett a cumpărat ziarul Omaha World-Herald din oraşul său natal, în urma unei tranzacţii care se ridică la 150 de milioane de dolari. Berkshire Hathaway este compania prin intermediul căreia s-a efectuat vânzarea.
Compania Berkshire Hathaway deţine deja publicaţia Buffalo News (pe lângă alte peste 80 de companii), o cotă importantă din acţiunile Washington Post, a făcut investiţii masive în câţiva giganţi americani (Coca-Cola sau banca Wells Fargo), iar luna trecută a a achiziţionat acţiuni IBM în valoare de 10,7 miliarde de dolari.
Ziarul Omaha World-Herald are 1.600 de angajaţi şi un tiraj zilnic de 135.000 de exemplare. Tirajul duminical al publicaţiei ajunge până la 170.000 de exemplare.