DCNews Stiri Sibiu, protest. A sunat la 112 după ce a luat amendă

Sibiu, protest. A sunat la 112 după ce a luat amendă

'El a sunat azi-noapte pe 112 spunând că a fost la miting şi la sediul Jandarmeriei unde a fost amendat şi a spus că nu ştie ce să facă. I s-a explicat că poate să se adreseze instanţei', a explicat Dogaru. Potrivit sursei citate, bărbatul care este din Braşov a fost ridicat de jandarmi, din faţa sediului PSD, după terminarea protestului de duminică seara, transportat cu duba până la sediul Jandarmeriei, unde a fost legitimat şi sancţionat cu 1.500 de lei 'pentru instigare la tulburarea liniştii publice, refuz de legitimare şi adresarea de injurii'.

A dorit să schimbe traseul

Protestatarul a dorit schimbarea traseului de duminică, însă organizatorii i-au explicat că vor deranja melomanii din Piaţa Mare, care se bucurau de un concert al Feliciei Filip. Nemulţumit, bărbatul a revenit la sediul PSD Sibiu, imediat ce se terminase mitingul, unde a înjurat şi a zbierat, motiv pentru care jandarmii l-au ridicat. Organizatorul protestului autorizat de duminică, Doru Apostol, a declarat că acest bărbat nu face parte dintre organizatorii protestelor de la Sibiu. Acesta a fost singurul protestatar amendat de jandarmii sibieni. La mitingul de duminică seara, de la Sibiu, au participat peste 2.000 de oameni. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele