DCNews Sport România, învinsă de Franța, campioana mondială en-titre, la CE de handbal feminin

România, învinsă de Franța, campioana mondială en-titre, la CE de handbal feminin

FOTO: Facebook @ Federația Română de Handbal

Echipa națională de handbal feminin a României a fost învinsă de valoroasa echipă a Franței cu scorul de 30-25 (12-9), joi seara, la Debrecen, într-un meci din Grupa principală I a Campionatului European - EHF EURO 2024, găzduit de Austria, Ungaria și Elveția.

Campioana mondială en titre a dominat meciul de la un capăt la altul, dar tricolorele au oferită o replică bună, jucând de multe ori de la egal la egal cu adversarele lor.

Franța a avut trei goluri avans la pauză (12-9), dar România a jucat mai bine după pauză, reușind egalarea în min. 46, 19-19, apoi 20-20 (49), însă plusul de experiență a făcut diferența în final.

Pentru România au înscris Bianca Bazaliu 6 goluri, Lorena Ostase 4, Sonia Seraficeanu 3, Rebeca Necula 3, Alisia Boiciuc 2, Oana Borș 2, Corina Lupei 2, Ștefania Stoica 1, Andreea Cristina Popa 1, Alicia Gogîrlă 1.

Bianca Curmenț a reușit 10 intervenții (31,25%), iar Daciana Hosu a avut una (11,11%).

Golurile vicecampioanei olimpice de la Paris au fost reușite de Chloe Valentini 6, Lucie Granier 5, Lena Grandveau 4, Orlane Kanor 4, Estelle Nze Minko 2, Tamara Horacek 2, Alicia Toublanc (SCM Râmnicu Vâlcea) 1, Grace Zaadi Deuna 1, Laura Flippes 1, Pauletta Foppa 1, Onacia Ondono 1, Sarah Bouktit 1, Marine Dupuis 1.

Laura Glauser a avut 9 intervenții (36%), iar Hadatou Sako a reușit 7 (46,67%).

Meciul a fost arbitrat de danezele Line Hesseldal Hansen și Josefine Kusk Jensen, iar delegate EHF au fost slovaca Zuzana Fuleova și germanca Jutta Ehrmann-Wolf.

În alt meci, Suedia a dispus de Polonia cu 33-25, iar Ungaria va primi replica Muntenegrului, tot joi seara.

România va juca următorul meci contra Suediei, vineri, de la 16:30 (ora României), notează Agerpres.

În clasament, România se află pe locul 5, cu două în înfrângeri, cea cu Franța, respectiv cea cu Muntenegru, din faza grupelor.

Știri similare din categoria Sport Vezi toate articolele