DCNews Cultura Revine Amanta noastră de la minister. Un triunghi amoros foarte des întâlnit în România... „vremurilor trecute sau mai puțin trecute”

Revine Amanta noastră de la minister. Un triunghi amoros foarte des întâlnit în România... „vremurilor trecute sau mai puțin trecute”

Amanta noastră de la minister / teatru

Una din cele mai îndrăgite comedii din repertoriul Teatrului Dramaturgilor Români,  „Amanta noastră de la minister” se reia la Teatrul Dramaturgilor, sala Ion Băieşu, pe 17 septembrie.

Majordomul, ministrul și amanta. Un triunghi amoros foarte des întâlnit în România anilor `30… Orice asemănare cu realitatea de azi, este, evident, neîntâmplătoare! AMANTA NOASTRĂ DE LA MINISTER este o comedie sclipitoare, jucată într-un ritm alert. Nu lipsesc nici momentele dramatice, în care planurile, cusute cu ață mult prea subțire, duc la destrămarea tuturor relațiilor din casa Ministrului Iorgu Vasiliu. Cu decizii nebunești motivate de dragostea oarbă, cu suspans determinat de amenințări cu moartea și cu un Inspector de poliție, care intervine la momentul potrivit pentru a încerca să dezlege un mister, nu mai e nevoie decât de un Nebun pentru ca „Amanta noastră de la Minister” sa devină și o comedie polițistă, plină de umor, au transmis organizatorii într-un comunicat remis DC News.


Atunci când secretele devin monede de schimb pentru personajele noastre (interpretate de Adriana Trandafir, Ionuț Ciocia, Alexandra Apetrei/Maria-Claudia Vasile, Vlad Corbeanu, Mihai Munteniță și Gabriel Fătu), fiecare mișcare trebuie făcută cu atenție pentru a nu dezlănțui haosul. 

Versiune scenică de: Gelu Colceag și Vlad Corbeanu; Scenografia: Ioana Colceag; Asistent regie: Vlad Corbeanu.

Bilete disponibile pe Bilet.ro şi Teatruldramaturgilor.ro

Detalii despre program și evenimente: www.teatruldramaturgilor.ro

Spectacolul începe la ora 19.00.

Citește mai multe din Cultura
Citește mai multe din Cultura