Adresată unei generații mai tinere, ediția 2026 a turneului include un portofoliu format din patru documentare premiate (Războiul Regelui, Maria: Inima României, Regele Mihai: Drumul Către Casă și Tovarășu’), episoade din seria Marcel Iureș Prezintă Enigmele României, dar și noi producții, precum Misterul Aurului Dacic.
Turneul aduce trecutul în fața publicului prin film, dialog și implicarea unor figuri proeminente din scena culturală și politică a României, făcând istoria captivantă, relevantă și accesibilă.
Poveștile captivante vor fi proiectate publicului chiar în locurile unde s-au desfășurat evenimente istorice, cum ar fi în Turnu Severin, unde romanii au traversat Dunărea în anul 105 d.Hr. sau pe dealurile de lângă celebrele temple de la Sarmizegetusa, zonă din care aceștia au exploatat prețiosul aur dacic.
Misterul aurului dacic este un film hibrid docu-reality avându-l în rolul principal pe actorul Paul Ipate. Documentarul dezleagă firele unor povești misterioase despre aurul din inima munților Apuseni, inclusiv cea a brățărilor dacice, dintre care una a fost recent recuperată și repatriată împreună cu Coiful de la Coțofenești.
În ansamblul lor, aceste filme oferă o perspectivă asupra a două milenii de istorie românească și a unui secol de regalitate.
„Sunt un adevărat festin, sunt filmate superb și spun povești românești fascinante. Autentice și captivante, filmele vor încânta publicul, în special pe tinerii spectatori”, a declarat producătorul executiv John Florescu la conferința de presă susținută la Casa Fratelli.
Primul documentar complet realizat vreodată despre viața Regelui Mihai se va baza pe noi interviuri și informații despre viața tumultoasă a regelui. Lungmetrajul va integra înregistrări nevăzute din amplul interviu luat de John Florescu Regelui Mihai în 2003 și imagini de arhivă inedite. Filmul va include secvențe extrase din cele două producții despre rege difuzate anterior. Rezultatul va fi prima biografie cinematografică completă dedicată Regelui Mihai.
„Maria: Inima României” va fi difuzat în SUA pentru a marca 100 de ani de când Regina Maria a întreprins vizita sa istorică de la o coastă la alta a Americii de Nord, în 1926 – vizită care a ținut prima pagină a ziarelor vremii.
Turneul Național de Educație Istorică 2026 va proiecta și alte documentare recent finalizate, cum este „Jockey Club Român – Tradiția continuă”, care a avut recent premiera în București și a fost foarte bine primit de public.
„Pot spune că există o sete reală de istorie în rândul tinerilori. Fie aici, fie în diaspora, sunt generații dornice să își redescopere propria istorie și am văzut acest lucru în ochii lor. Filmele sunt urmărite cu pasiune”, a spus Dan Drăghicescu, producător asociat la numeroasele producții Chainsaw.
Programul este în curs de planificare și va include un număr mare de localități. Turneul va debuta pe 7 mai cu „Maria: Inima României”, la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani. Caravana turneului va ajunge apoi la Colegiul Național „Roman Vodă” și la Muzeul Casa Hogaș din Roman, unde documentarele vor putea fi vizionate cu sprijinul Primăriei Roman. Proiecțiile vor continua pe parcursul mai multor luni în București, Brașov, Sinaia, Constanța (în Cazinoul restaurat), Cluj, Alba Iulia, Oradea, Sibiu (Muzeul Brukenthal), Tecuci, Piatra Neamț, Bran, Victoria (Muzeul Badea Cârțan), Delta Dunării (Muzeul Ivan Patzaichin), Scornicești, Slatina, Balcic - Bulgaria (Muzeul Reginei Maria) și alte locuri ce urmează a fi confirmate.
Anul acesta, turneul este susținut de Banca Transilvania, CPI Real Estate Group, Black Sea Oil and Gas, precum și de Asociația Radu R. Florescu. Datorită contribuțiilor corporative, filmele sunt oferite gratuit tuturor românilor.
Accesibil tuturor grupelor de vârstă, turneul își propune să prezinte și să faciliteze înțelegerea istoriei României prin filme bogate în imagini de arhivă și mărturii validate de istorici recunoscuți internațional. Prin dezbateri la fața locului, cu invitați speciali și cu producătorii, organizatorii speră să stimuleze interesul pentru istorie și să arate cum trecutul are o corelație directă cu evenimentele globale actuale care afectează România.
Lansat de Chainsaw Film Productions în colaborare cu Asociația Radu R. Florescu, Turneul Național de Educație Istorică a devenit începând din 2019 un nume de referință în domeniul proiectelor educaționale alternative.