Un cățel a așteptat nu mai puțin de trei luni, în fața unui spital, pentru stăpânul său care a murit, fiind infectat cu noul coronavirus.
Câinele l-a însoțit la un spital din Wuhan în luna februarie. Din păcate, pensionarul s-a stins din viață după cinci zile, însă cățelul a refuzat să plece de lângă spital, a povestit un angajat al instituției medicale.
Cățelul a așteptat răbdător în fața spitalului mai bine de trei luni, fiind hrănit în toată perioada de cadrele medicale, conform Metro. Ulterior, un negustor a auzit de el și s-a oferit să-l ia acasă.
Bărbatul a povestit că, deși lua cățelul cu el unde lucra, acesta pleca din nou la spital.
În cele din urmă, cadrele medicale au contactat Protecția Animalelor.