Conducerea forului legislativ din Hong Kong a anunţat că şedinţa prevăzută iniţial să înceapă la ora locală 11:00 (03:00 GMT) va avea loc la o dată ulterioară, fără a oferi însă alte detalii.
Mii de protestatari au blocat încă de la primele ore ale dimineţii principalele două bulevarde din Hong Kong şi s-au strâns într-un parc din faţa sediului guvernului local. În cursul zilei este de aşteptat o nouă manifestaţie de amploare, după ce duminică au ieşit pe străzi peste 1 milion de persoane care au cerut executivului hong-konghez să renunţe la proiectul de lege, aceasta fiind cea mai importantă demonstraţie din Hong Kong după retrocedarea fostei colonii britanice către China, în 1997.
Şefa executivului local, Carrie Lam, care a respins cererile protestatarilor, a lansat un apel la evitarea actelor radicale din partea manifestanţilor.
Textul noii legi a atras critici din partea ţărilor occidentale, care pun sub semnul întrebării justiţia chineză, una opacă şi profund politizată, şi cred că această reformă va afecta negativ imaginea internaţională şi atractivitatea teritoriului semiautonom.
Fosta colonie britanică este de zeci de ani teatrul unei puternice agitaţii politice, ca urmare a îngrijorării generate de amestecul tot mai mare al Beijingului în afacerile sale interne şi de sentimentul că acordul de retrocedare şi principiul O ţară, două sisteme nu mai sunt respectate de partea continentală a Chinei.
DCNews
›
Stiri
›
Parlamentul din Hong Kong amână a doua lectură a controversatei legi privind extrădarea
Parlamentul din Hong Kong amână a doua lectură a controversatei legi privind extrădarea
De Eduard Pascu
Publicat pe 12 iun 2019, 08:44
-
-
-
-
-
-
-
- Incendiu la Electrocentrale Rovinari. A fost oprit Grupul 512.04.2026, 13:30
-
- Unde petrec românii Sfintele Paşti. Sondaj DC News cu procent covârşitor12.04.2026, 12:36
-
-
- Atacurile de tip ransomware cresc cu 50% de la un an la altul12.04.2026, 10:25
-
- Update/ Incendiu la chiliile Mânăstirii Bistriţa. O persoană a murit12.04.2026, 07:58
- BANCUL ZILEI: Ursul și vulpea au devenit prieteni12.04.2026, 06:04
-
-
-
-
-
- Orban vs Magyar. Alegerile din Ungaria, impact direct la Bucureşti11.04.2026, 19:19
- Lumina sfântă de la Ierusalim a ajuns la Bucureşti11.04.2026, 19:01
-
- Donald Trump anunţă că SUA "curăţă" strâmtoarea Ormuz11.04.2026, 17:29
- Corina Munteanu şi Isabela Vasile, la Mi-Th Influencer11.04.2026, 17:26
- Femeie în vârstă, tâlhărită în plină stradă. Doi tineri au fost reţinuţi11.04.2026, 17:25
- Cum se spune corect: Paști sau Paște? Ai greșit mereu până acum11.04.2026, 17:09
-
- Dialogul SUA-Iran, în impas după ultimele condiţii puse de Teheran11.04.2026, 16:22
-
-
-
-
- Rusia și Ucraina se atacă cu drone înainte de armistițiul de Paște11.04.2026, 13:58
-
-
- Iranul se confruntă cu o problemă neașteptată în Strâmtoarea Ormuz11.04.2026, 12:31
-
- Mesajul Patriarhului Daniel de Sfintele Paști11.04.2026, 10:39
- Nicuşor Dan, la slujba din Vinerea Mare la Mănăstirea Cornu11.04.2026, 10:03
-
- Trump vrea cel mai mare arc de triumf din lume la Washington11.04.2026, 09:18
-
- S-a aprins Lumina Sfântă la Ierusalim. Când ajunge în România / VIDEO11.04.2026, 08:37
-
-
- Pucioasa. S-a redeschis podul peste Bizdidel11.04.2026, 07:38
- BANCUL ZILEI: Rușinea la medic11.04.2026, 06:27
- Ce mănâncă grecii în noaptea de Înviere. Rețetă inedită de Paști10.04.2026, 23:45
-
-
-
- Artemis II revine pe Pământ. De unde vor fi recuperați astronauții10.04.2026, 21:06
-
-
-
-
-
-
-
-
- Starmer îi răspunde lui Trump și apără NATO: Este în interesul Americii10.04.2026, 16:14
-
-
-
- Grevă la o companie aeriană din Europa: Sute de zboruri anulate10.04.2026, 13:29
- SONDAJ DCNews: Unde vă petreceți Sfintele Paști?10.04.2026, 13:26
-
-
-
-
- Ce nu se face în Vinerea Mare10.04.2026, 09:59
-
-
-
-
- Ce a vorbit Oana Țoiu cu Marco Rubio. Anunțul MAE10.04.2026, 08:19
-
- Podul de la Pucioasa, o nouă investiție în infrastructura dâmbovițeană10.04.2026, 07:07
-
- BANCUL ZILEI: Momentul de sinceritate10.04.2026, 06:14
- Sindicatul Europol, acuzat că sabotează Poliția Română10.04.2026, 00:10
-
-
-
-
-
-
- Israelul anunță negocieri directe cu Libanul pentru dezarmarea Hezbollah09.04.2026, 20:57
- Ciobănescul mioritic: între legenda stânei și realitatea modernă - VIDEO09.04.2026, 20:54
-