DCNews Stiri Mihai Vasile, unul dintre cei mai buni fotoreporteri, a murit

Mihai Vasile, unul dintre cei mai buni fotoreporteri, a murit

Mihai Vasile a fost unul dintre cei mai buni fotoreporteri din România postdecembristă. A trecut prin mai multe redacţii, între care Mediafax, Evenimentul zilei, Cotidianul, Jurnalul Naţional, a lucrat mulţi ani cu organizaţia Vier Pfoten şi a lăsat peste tot amintirea unui excelent profesionist. S-a înconjurat întotdeauna de fotoreporteri talentaţi, cărora le-a pus în valoare calităţile, \"i-a scos în faţă\". A creat, astfel, \"cel puţin două super-echipe de fotoreporteri, la Evenimentul zilei şi la Jurnalul naţional\", spune unul din cei care i-au fost colegi în ale fotografiatului de presă.

Ceea ce va rămâne după Mihai Vasile sunt fotografiile lui (care trăiesc, iată, şi în lipsa lui, pentru că Mihai asta surprindea, viaţa) şi amintirile care rămân în sufletele prietenilor lui - căci Mihai Vasile a avut cu adevărat un suflet mare.

În memoria lui Mihai Vasile, zoom.mediafax.ro prezintă o galeria a celor mai reușite fotografii.

 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele