La o săptămână după ce România a aflat trista veste despre moartea lui Mihai Vîrdol, o colegă a acestuia dezvăluie lucruri neștiute despre pilotul militar. Între timp, au apărut imagini video cu momentul accidentului care i-a fost fatal.
La o săptămână după ce România a aflat despre dispariția tragică a pilotului militar Mihai Vîrdol, decedat în urma unui accident de motocicletă, colega sa Diana Apostol a postat un mesaj emoționant pe blogul său, în care rememorează omul din spatele uniformei. Pentru ea și pentru cei care au avut bucuria de a-l cunoaște, Mihai Vîrdol nu a fost doar un pilot excepțional, ci un coleg care aducea energie, bucurie și încredere oriunde mergea.
Diana povestește despre diminețile în care Mihai Vîrdol intra pe ușa sălii de pregătire de la Baza 90 Transport Aerian ,,Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”, cu zâmbetul pe buze și cu celebra replică „Buongiorno, Principesa!”, despre momentele în care împărțea cu ei mâncarea pe care și-o aducea la muncă și despre acele clipe în care îi încuraja și îi inspira.
Mesajul Dianei Apostol, colega pilotului militar Mihai Vîrdol
"Dragă Mihai,
Stau în banca mea, în sala de pregătire de la Spartan. Locul tău este chiar în fața mea, la un metru distanță. Închid ochii și știu exact ce urmează. O apăsare hotărâtă a clanței. Apoi o voce veselă:
- „Buongiorno, Principesa!”
Ridic ochii din foile mele. De la înălțimea mea de pe scaun văd mai întâi două picioare lungi și ușor crăcănate, într-o pereche de blugi. Ridic apoi capul și apari tu. Aproape doi metri de om, cu pieptul înainte și cu mersul acela apăsat de oltean, ușor săltat, pe care l-aș recunoaște dintre o mie.
Ai ajuns. A început ziua. Ca de fiecare dată, vii cu mâinile pline. Într-o mână ai cheile. În cealaltă… depinde de zi. Un sandwich de la Mega, casca sau hainele de schimb.
Arunci cheile pe masă, lângă cana ta cu cele două stilouri furate de la mama ta, și pleci direct să te schimbi. În câteva minute apari din nou, în combinezonul care parcă fusese croit special pentru tine. Și, fără să faci nimic anume, se simțea imediat că ai venit. Pur și simplu, nu era nimeni care să vină la muncă mai vesel decât tine. Uneori aveam impresia că nici nu știai ce înseamnă o zi proastă.
Deschid ochii. Clanța nu se apasă. „Buongiorno, Principesa!” nu se mai aude. Iar locul tău rămâne gol. Și cred că abia acum începem să înțelegem cât de multă viață aduceai cu tine în fiecare dimineață.
"În cei 36 de ani ai săi, Mihai Vîrdol a trăit cât alții în zece vieți"
Mihai, toată viața ta ai fost un spartan. Ai luptat până în ultima clipă exact așa cum ai trăit: fără să renunți, fără să te plângi, cu încăpățânarea aceea a ta că nimic nu este imposibil. Poate că singura noastră consolare este că, în cei 36 de ani ai tăi, ai trăit cât alții în zece vieți. Tu nu ai trecut pur și simplu prin viață. Ai trăit-o cu totul. Cu bucurie, cu încredere și cu o intensitate pe care rar am întâlnit-o la cineva. Nu iroseai zilele. Le umpleai. Cu zboruri, cu oameni, cu râsete, cu drumuri și cu tot felul de idei.
Indiferent de ora la care plecai de la muncă, mai aveai undeva de mers. Sau trebuia să vină cineva pe la tine. Pentru un grătar. Pentru un jacuzzi. Pentru un film bun. Lumea era casa ta.
Mihai Vîrdol iubea să meargă la pescuit
Ne distram copios ascultându-te, încă de la prima oră a dimineții, povestindu-ne ce planuri mai aveai. De exemplu, ce mai trebuia să comanzi pentru următoarea partidă de pescuit. Și, Doamne, câte prostii puteai să pui în coșul de cumpărături! La ora opt dimineața te preocupa deja ce vei mânca la prânz. Te încurca trifoiul din gazonul de acasă și nu mai știai ce erbicid să încerci.
Mai aveai însă un dar pe care nu îl poți învăța. Îi făceai pe oameni să se simtă bine în preajma ta. Să-și dorească să mai stea puțin lângă tine. Și cred că asta spune mai mult despre un om decât orice funcție sau orice performanță.
Pentru colegi nu era doar coleg sau comandant
Pentru colegii tăi nu erai doar coleg sau comandant. Le erai prieten și dincolo de gardul unității. Poate de aceea îmi este atât de greu să scriu rândurile acestea. Încă refuz să vorbesc despre tine la trecut. Dar realitatea are un fel crud de a ne trezi. Tu nu vei mai intra pe ușa aceea. Și cred că aceasta este partea pe care niciunul dintre noi nu este încă pregătit să o accepte.
Multă vreme de acum înainte, ori de câte ori se va deschide ușa, o parte din mine tot spre tine o să întoarcă privirea. O să aștept să-mi amintești să beau apă. Sau să vii să cotrobăi pe banca mea să vezi dacă nu cumva mai am ceva dulce.
Dacă ar fi trebuit să alegi un singur loc în care te simțeai cu adevărat acasă, acela ar fi fost, fără îndoială, cabina unui avion.
Mihai Vîrdol, fiul unui pilot de supersonic, s-a născut pentru a zbura
Știi sigur bancul acesta: „Cum îți dai seama, dintr-o mulțime, cine este pilot? Îți spune el singur!”. Tu ești personajul principal al bancului. Și niciunul dintre noi nu te tachina pentru asta. Pentru că știam că vorbeai despre aviație din iubire. Și aveai toate motivele să vorbești cu mândrie despre asta. O respectai. O înțelegeai. Și îi erai devotat până la capăt.
Pentru tine, meseria aceasta nu putea fi făcută pe jumătate. O făceai doar la superlativ. Cred că sunt foarte puțini oamenii despre care poți spune că s-au născut pentru ceea ce fac. Tu te-ai născut pentru zbor. Fiind fiul unui pilot de supersonic, ai crescut privind spre cer. Dar respectul pe care l-ai câștigat nu ți l-a oferit nimeni. Ți l-ai construit singur. Ai ajuns unul dintre cei mai buni piloți pe care i-am cunoscut. Și nu o spun doar eu. O spun toți cei care au zburat cu tine.
"Băiatule, erai un deliciu la manșă!"
În aviație există un lucru pe care nu îl poți cere și nu îl poți cumpăra: încrederea colegilor.
Băiatule, erai un deliciu la manșă! Totul părea atât de firesc când erai tu acolo. Ne uitam la tine și aveam impresia că zborul este cel mai simplu lucru din lume. Toți ne doream, într-o zi, să ajungem să zburăm ca tine. Deveniseși mentor. Ne era atât de drag să zburăm cu tine.
Și știi care era partea cea mai frumoasă? Ne dădeai încredere în noi. Ne creșteau aripile când zburam împreună. Iar asta contează enorm, pentru că, în multe zile, petrecem mai multe ore la muncă, alături de colegi, decât acasă, cu familiile noastre. Tu făceai ca acele ore să fie mai ușoare, mai frumoase și mai pline de sens.
Mihai Vîrdol, "un dezastru când venea vorba despre propriile afaceri"
Și, culmea, omul care era atât de bun în aer era un dezastru când venea vorba despre propriile afaceri.
Cumpărai ceva. După două săptămâni nu-ți mai plăcea. Și îl vindeai la o treime din preț. Noi eram mereu cu ochii pe tine. Știam că urma o afacere excelentă… pentru noi.
Ce obișnuia să mănânce pilotul Mihai Vîrdol
Tu și când mâncai, o făceai cu bucurie. Fie că era o vită bună într-o misiune externă, o shaorma cu de toate pe holul escadrilei sau un grătar făcut de tine. Și parcă, la fel ca în toate celelalte, și din asta știai să faci un motiv de a aduna oamenii în jurul tău.
Așa că îți facem o promisiune. Din când în când o să ne strângem la o vită bună. Sau la o shaorma. Și inevitabil o să ajungem să vorbim despre tine. O să spunem din nou poveștile pe care le știm pe de rost. Și toți o să râdem. Pentru că sunt convinsă că asta ți-ar fi plăcut cel mai mult.
Doar că… eu cui o să-i mai dau porția mea mâncată doar pe un sfert?", a scris Diana Apostol pe blogul său -paperwings.ro.
Cine este Diana Apostol
Diana Apostol este pilot pe aeronava C27 J Spartan, din 2012, când a terminat Academia Militară, iar pe blogul ei se descrie așa: "Sunt pilot militar. Am visat la un job care să fie mai mult decât un simplu loc de muncă. Am muncit mult pentru acest birou aparte, mereu la înălțime. Cum se vede lumea din înaltul cerului? Mai frumoasă ca orice poezie, mai cuprinzătoare decât orice călătorie! Cum sunt eu, Diana, când îmbrac uniforma militară? Voi scrie din când în când și despre această versiune a mea... voi încerca să transpun în cuvinte senzații ce pot fi doar trăite...voi scrie despre zbor! Sun Diana. Sunt mamă, soție, fiică, soră, prietenă... Sunt stăpână peste zare...sunt aviatoare...".
Diana Apostol a spus, la un moment dat, într-un interviu pentru Q Magazine, că provine dintr-o familie simplă, din Valea Jiului, și că în copilărie nu visa să zboare. Își dorea meserii obișnuite: avocat sau polițist.
„Tata a fost miner. Mama, cât am fost noi mici, a fost casnică și abia apoi s-a reangajat. Vorbesc despre noi pentru că mai am o soră, Isabela, care este în Forțele Terestre. Fac parte din categoria copiilor care au iubit școala și învățatul. Îmi știam deja potențialul și mi-am dorit mai mult de la mine, încă de la început.
Dorința pentru uniforma militară a apărut în clasa a VIII-a, când au venit cei de la centrul de recrutare și au prezentat oferta educațională pentru liceul militar, despre care nu auzisem până atunci. Eram debusolată. Nu știam către ce liceu să mă îndrept. Cei care au prezentat oferta aveau un panou pe care scria: Țintește sus, fii cel mai bun! Mi-am zis că neapărat acolo trebuie să mă duc. Am ajuns acasă, i-am anunțat pe ai mei, iar ei – care nu ne-au tăiat aripile vreodată și ne-au încurajat mereu – au consimțit să mergem să mă înscriu la Liceul Militar din Alba Iulia. De aici a început parcursul meu militar.
În clasa a XI-a am început să cochetez cu ideea de aviație. Dar nu se prea scoteau locuri pentru fete, așa că nu am vrut să-mi fac speranțe inutile. Atunci a venit un pilot de la Câmpia Turzii și ne-a povestit viața de pilot militar. Atât de relaxat și de frumos a vorbit că m-a cucerit pe loc. Nu venise să ne convingă, ci efectiv să ne povestească, să ne facem o idee. Atunci mi-am zis că dacă se vor scoate locuri pentru fete, cu siguranță îmi voi încerca norocul. Zic noroc pentru că până la admiterea în sine, trebuia să trec prin vizita medicală. Or, pentru asta nu te poți pregăti. Ești sau nu ești apt, ai sau nu ai constituția fizică și psihică pentru supersonic. Așa era vizita medicală: te testau pentru zborul pe avioane supersonice.
Am avut noroc. În clasa a XII-a au apărut 10 locuri pentru fete. Dar la vizita medicală, atât de mult ne-au triat, încât am rămas doar nouă fete pe 10 locuri. De acolo a început iubirea pentru aviație”, povestea Diana Apostol pentru sursa citată.
Diana Apostol: Am pilotat un avion, înainte să conduc o mașină
„Am pilotat un avion, înainte să conduc o mașină. Nu aveam permis când am zburat pentru prima dată singură, chiar în simplă comandă. Am sărit cu parașuta înainte să mă urc la volanul unui automobil.
Am multe amintiri, plăcute, dar drumul a fost anevoios. Nu este ușor, deloc. Nici atunci, nici acum. Nu înseamnă că dacă am ajuns să pilotez această aeronavă, pregătirea s-a terminat, s-a sfârșit și totul a devenit doar zbor și atât. Este foarte multă muncă, asiduă, în permanență. În plus, sunt sacrificiile vieții de militar, pentru că înainte de toate suntem militari”, mai spunea Diana Apostol pentru Q Magazine, în 2024.
VIDEO cu momentul accidentului în care și-a pierdut viața pilotul militar Mihai Vîrdol
Locotenentul-comandor Mihai Vîrdol, pilot militar al Bazei 90 Transport Aerian ,,Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”, a încetat din viață după mai multe zile petrecute în stare critică, în urma unui grav accident de motocicletă produs în orașul Otopeni. Moartea lui a provocat un val de emoție în rândul militarilor, al celor care au colaborat cu acesta de-a lungul carierei sale, dar și în rândul oamenilor simpli, care nu au legătură cu domeniul aviației sau cu cel militar.
Între timp, au apărut imagini video cu momentul accidentului în care și-a pierdut viața pilotul militar Mihai Vîrdol. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum pilotul militar, aflat pe motocicletă, se izbește de o mașină care intrase în intersecție.