DCNews Lifestyle Travel Istoria basilicii Sagrada Familia, acum și în limba română. Ghid audio în premieră pentru turiștii din țara noastră

Istoria basilicii Sagrada Familia, acum și în limba română. Ghid audio în premieră pentru turiștii din țara noastră

Sursa foto: Agerpres

„Cu deosebită bucurie anunțăm lansarea ghidului audio în limba română la emblematicul monument Sagrada Familia din Barcelona”, a anunțat duminică, 27 iulie, Consulatul General al României la Barcelona.

Românii pot cunoaște istoria bisericii în limba lor natală

Proiectul a fost realizat printr-o colaborare a Fundației Junta Constructora del Temple Expiatori de la Sagrada Família și a Consulatului General al României la Barcelona, alături de Fundația Colecția Regală (România).

Noutatea „marchează un pas important în promovarea limbii române în context internațional și facilitarea accesului românilor la patrimoniul cultural mondial”, adaugă oficialii.

Astfel, de acum înainte, turiștii români pot descoperi în limba lor povestea acestui impunător monument. 

Traducerea ghidului audio a fost realizată de Ioana Alexandrescu, profesor universitar la Universitatea Autonomă din Barcelona (UAB).

140 de ani de la deschiderea primului consulat românesc din Spania

În iulie 2025 se marchează 140 de ani de la deschiderea primului consulat românesc în Regatul Spaniei, chiar la Barcelona, în timpul domniei Regelui Carol I.

Sagrada Familia, capodopera neterminată a arhitectului Antoni Gaudí, reprezintă nu doar un simbol al Barcelonei, ci și unul dintre cele mai impresionante monumente ale lumii. Fațada Nașterii și Cripta Sfintei Familii, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, contribuie la prestigiul basilicii, care atrage anual peste 4,5 milioane de vizitatori. Este cel mai popular obiectiv turistic din Spania și unul dintre cele mai vizitate din Europa.

Inaugurarea a avut loc în prezența consulului general al României la Barcelona, Sandra Gătejeanu, și a directorului Fundației Colecției Regale din România, Radu Ghina.

Citește și: 6 plaje din Europa mai puțin cunoscute unde poți scăpa de caniculă

Știri similare din categoria Travel Vezi toate articolele