Alături de Nelu Dumitrescu, au urcat pe scenă artiști legendari ai rock-ului românesc și personalități culturale, printre aceștia numărându-se Dan Bittman și trupa Holograf, Bodo de la Proconsul, Mihai 'Miță' Georgescu de la Bere Gratis, actorul Flaviu Crișan, mezzosoprana Angelica Popescu, Ellie Heart (Eliza Manda), Mike Godoroja & The Blue Spirit, basistul George Costinescu și chitariștii Matei Cioca, Andrei Bălașa, Cezar Popescu (Vița de vie), toboșarul Cristian Lucian Dumitrescu - fiul lui Nelu Dumitrescu.
'Nu mi-am dat seama când au trecut acești 50 de ani. Tot cu muzica, cu muzica, cu viața, cu lupta, cu societățile, trec anii și realizezi că au trecut 50 de ani. În seara asta sunt sigur că o să fie extraordinar, fără nici cea mai mică problemă. Noi suntem la datorie. E puțin obositor, fiindcă ne-am trezit de dimineață, am făcut probe și am aranjat ce mai era de pus la punct, dar ne ajută publicul', a declarat Nelu Dumitrescu, pentru AGERPRES, înaintea show-ului.
Relu Marin, claviaturistul trupei, a spus că spectacolul 'o să fie superb', cu mulți invitați 'de calibru greu'.
'Pentru mine nu au fost 50 de ani, au fost doar 23 de ani, pentru că eu am sosit în formație la Iris 25 și mă bucur că am reușit să ajung și la Iris 50 și abia aștept să văd și următorii - 55 și poate, cine știe, chiar și 60. Seara asta va fi una frumoasă pentru public, o seară grea pentru noi, cei care suntem pe scenă, pentru că e un spectacol mamut, ca să spun așa. Un spectacol multimedia nu este doar o cântare obișnuită, o piesă anunțată, următoarea piesă, următoarea piesă. Acum avem un spectacol multimedia, cu o poveste care se întâmplă pe ecrane legată de piesele noastre, mulți invitați, și numai de calibru greu, foști membri, prieteni foarte mulți din sfera muzicală, și o să fie superb', a dezvăluit Relu Marin.
El a mărturisit că a-l avea în spectacol pe Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, este 'o onoare'.
'Este o onoare să-l avem lângă noi pe Dumitru Prunariu, mai ales că el a respirat aerul de acolo, aerul rarefiat din capsulă. E ca și cum, dacă ești american, te întâlnești cu Armstrong. Cam așa văd eu, pentru că noi suntem români și trebuie să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului. Este singurul nostru român care a ieșit în spațiu. E o onoare în primul rând că a vrut să participe la proiectul nostru. Prima parte a spectacolului este legată efectiv de el, e ca un personaj în istoria noastră și e o onoare că suntem alături', a mai spus Relu Marin.
La concertul aniversar a fost prezent și chitaristul Nuțu Olteanu, membru fondator al trupelor Iris și Holograf.
'Mă întreb și eu când au trecut 50 de ani. Au trecut frumos, zic eu. Eu sunt plecat în Suedia din 1990 și am cântat cu Iris până în 1986, după care ultimii ani i-am petrecut cu Holograf. Așa că eu, în seara asta, am să cânt și cu Iris și cu Holograf, pentru că mi-au fost colegi toți. Mie mi-a plăcut întotdeauna muzica rock și sunt printre oamenii fericiți din lumea asta pentru că am putut să fac în viața asta ceea ce mi-a plăcut mie cel mai mult, să cânt la chitară. Cu vocea am fost nevoit să cânt de când am ajuns în Suedia, pentru că așa a fost să fie. În seara asta vor fi, normal, emoții și sunt sigur că o să fie excelent. Sper să vină foarte multă lume și să sărbătorim împreună cei 50 de ani', a spus, pentru AGERPRES, Nuțu Olteanu.
Piesa care a deschis show-ul a fost 'Cercul vieții' cu Nelu Dumitrescu, George Costinescu, Relu Marin, Andrei Bălașa, Radu Falevici și Costi Sandu.
Prima parte a continuat cu piesele 'Timp', 'Corabia cu pânze', 'Un alt format', 'Noaptea' - cu Dan Bittman și Nuțu Olteanu, 'Somn bizar', 'Poți spune orice', 'Ergomaniac', 'Căruța cu paiațe', 'Marginalizat', 'Lumea toată e un circ' și 'Tot zbor'.
Sunt foarte fericit că am ajuns la 50 de ani de activitate cu Iris. Inima mea e plină de bucurie să serbăm astăzi 50 de ani cu Iris. Din 1975, de când am avut ideea unui trio, cu Nuțu Olteanu la chitară și Emil Lechințeanu la bass, și până astăzi a trecut o viață de om. Nici nu știu cum au trecut așa de repede. (...) Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest vis că s-a împlinit și vreau să mulțumesc colegilor mei de trupă, invitaților, care sunt de nota 10, niște oameni minunați, au venit toți la acest concert fără să spună nu, fără să aibă pretenții financiare. Au venit cu multă dragoste', a arătat Nuțu Olteanu în deschiderea celei de-a doua părți a spectacolului.
În partea a doua au putut fi ascultate piesele 'Valuri', un solo de tobe Nelu Dumitrescu urmat de Cristi pe setul al doilea de tobe, 'Cine mă strigă în noapte', 'Doamna în negru', 'Ultimul mic dejun', 'Baby', 'Trenul fără naș', 'Banii vorbesc', 'Vis pierdut', 'Să nu crezi nimic' și 'Cei ce vor fi'.
Seara s-a încheiat cu două dintre cele mai fredonate cântece românești - balada 'Floare de IRIS' și 'Strada ta'. (Claudia Calotă)