Potrivit analizei politice semnate de Bogdan Chirieac în cartea sa „România în NATO. De la Madrid la București”, întâlnirea cu președintele George W. Bush, fiul, a reprezentat nu doar o validare a României ca partener strategic în lupta globală împotriva terorismului, ci și un gest de simbolism politic major.
Pentru prima dată, un lider român era primit oficial la Casa Albă într-un context de maximă intensitate geopolitică - America era implicată în două războaie active, în Afganistan și Irak, și totuși a găsit timp să discute cu un reprezentant al „noii Europe”.
Deși în trecut Ion Iliescu încercase fără succes să obțină o vizită de lucru în Biroul Oval, în anii '90, abia în 2003 contextul geopolitic a permis această apropiere reală de administrația americană. George Bush și membri importanți ai Cabinetului său, printre care Donald Rumsfeld și Colin Powell, au elogiat România pentru angajamentele sale și pentru reformele democratice și economice făcute în ultimii ani.
Iată ce scria Bogdan Chirieac în cartea sa „România în NATO. De la Madrid la București” despre Ion Iliescu:
31 octombrie 2003
Orice întâlnire la nivel înalt româno-americană a fost pentru români, încă din vremea lui Ceaușescu, un eveniment excepțional. După Revoluția din ’89, ani de zile noua putere de la București a dorit o întâlnire cu președintele american. Pentru opinia publică din România, aceasta ar fi fost un certificat de calitate, de trecere în mod real spre democrație. În momentele grele pentru țară, de la începutul anilor ’90, președintele Ion Iliescu îl urmărea pe culoarele de la sediul ONU din New York pe președintele George Bush-tatăl, pentru a i se prezenta. O vizită de lucru la Casa Albă a fost însă posibilă abia de curând, în iunie 2003.
Un președinte american nu a sosit la București decât în iulie ’97. Atunci, Bill Clinton i-a consolat pe români, care își puseseră toate speranțele în admiterea țării lor în NATO, la Madrid, pentru faptul că au fost respinși. După 11 septembrie 2001 și răspunsul prompt al României în războiul antiterorist, alături de Statele Unite, dinamica relațiilor româno-americane a suferit schimbări fundamentale. În doi ani, președintele și premierul de la București s-au întâlnit de două ori cu președintele Statelor Unite. Ultima vizită a președintelui Iliescu la Washington a fost semnificativă.
El a fost primit cu toate onorurile la Casa Albă de George Bush – fiul. Cei doi, stând de această dată comod, pe fotolii, au stabilit că relațiile româno-americane nu au fost niciodată mai bune. George Bush, la fel ca și Donald Rumsfeld și Colin Powell, au mulțumit României pentru sprijinul acordat în războiul antiterorist și au felicitat-o pentru progresele obținute pe calea reformelor democratice și economice.
Desigur că în discuție au apărut și unele aspecte negative, așa cum este fenomenul corupției. Dar, în nici un caz, nu acesta a fost subiectul central al întrevederii. La București, dintr-un reflex balcanic, se șoptea că Bush i-ar înmâna lui Iliescu și o listă cu indezirabili din guvernul de la București, plus înlocuitorii acestora. Nimic mai fals. America nu lucrează într-o țară ca România cu persoane, ci cu principii și fenomene.
După strângerea de mână din Biroul Oval, președintele Iliescu s-a urcat în avion și a plecat spre Europa. Astfel, vizita sa în America a fost strict un mesaj politic, un simbol. Trebuie spus că, oricum, acest lucru reprezintă pentru România foarte mult. America, singura superputere a lumii, angajată în acest moment în două războaie fierbinți – Afganistan și Irak, și într-un război global cu terorismul, a găsit timp să se întâlnească cu reprezentanții României, așa cum a făcut și cu reprezentanții altor state, din ceea ce americanii numesc „noua Europă”.
Faptul că, poate, tocmai războiul global în care este implicată America a făcut posibilă această aplecare spre estul Europei, nu are relevanță acum. Important este că la Casa Albă, la Departamentul de Stat, la Pentagon, primii oameni ai Americii au avut cuvinte de laudă și mulțumire pentru România. Iar acest lucru se întâmplă după ce, anul trecut, la Praga, tot America a avut cuvântul hotărâtor în admiterea României în NATO, garantându-se astfel securitatea și independența țării la un nivel niciodată atins în întreaga noastră istorie.
În același timp însă, trebuie spus că America nu este preocupată acum să treacă relațiile cu România de la nivelul mesajului politic, al simbolurilor, la cel pragmatic, solid, bazat pe dezvoltarea economică. America acordă României întregul său sprijin politic. America dorește în mod real România în Uniunea Europeană. America nu dorește însă să se implice mai mult în România. Probabil că, în privința Bucureștiului, Washingtonul are o gândire simplă și eficientă: influența politică dominantă asupra României rămâne americană, iar dezvoltarea economică – până la urmă esențială pentru orice stat modern – rămâne în sarcina României cu sprijinul Uniunii Europene.
Astăzi, în 2003, România stă cel mai rău tocmai la capitolul economic. Urmează un an politic dificil: alegerile combinate cu încheierea negocierilor cu Uniunea Europeană. De aceea, România are nevoie de ceva mai mult decât simboluri și mesaje politice. Companiile americane, bine venite oriunde în lume – chiar și în orgolioasa Franță sau sobra Germanie –, ar fi mai mult decât bine venite în peisajul secetos al economiei românești. Or, din o mie de motive, decliul politico-economic necesar americanilor pentru a ridica economic țara noastră încă nu s-a produs. Desigur că se poate vorbi despre corupția, birocrația sau incompetența funcționarilor de la București. America este însă atât de puternică, încât, dacă ar dori cu adevărat ar fărâma imediat aceste bariere.
După al doilea război mondial, America singură a ridicat Europa de Vest și Japonia. Mai târziu, a ridicat Coreea de Sud și întreaga zonă Asia-Pacific. Cum s-ar putea împiedica cu adevărat America de câțiva corupți de la București? De altfel, Uniunea Europeană, mai puțin puternică decât Statele Unite, reușește deja mult mai mult în materie de investiții și comerț cu România. Plus miliardul de euro anual ajutor pentru dezvoltare. Relația cu America trebuie luată la București ca atare. Ținând seama de statutul său planetar, America a acordat deja un sprijin semnificativ României. În același timp însă, România trebuie să rămână permanent conștientă de locul unde-i așezată pe hartă și să privească cu atenție spre cei care-i pot garanta nu doar securitatea militară, ci și prosperitatea economică. America nu este pregătită astăzi să integreze România. Nu există nici o șansă să transformăm țara noastră, fie și simbolic, în al 51-lea stat american, plus districtul Columbiei. În schimb, există o șansă mare ca, într-un interval de timp foarte scurt, România să devină al 26-lea sau 27-lea stat al Uniunii Europene.
Cartea a apărut la editura Historia în 2008, dar momentul evocat este din 2003.