Update 18:48. Moțiunea de cenzură a picat. S-au strâns doar 134 de voturi "pentru", față de 233, cât era nevoie pentru adoptarea ei. S-au înregistrat 4 voturi contra moțiunii de cenzură. Numărul deputaților și senatorilor prezenți a fost de 398.
Update 18:39. Membrii birourilor permanente ale celor două Camere se vor întruni la sala de ședință a birourilor permanente al Camerei Deputațiilor pentru verificarea și numărarea voturilor exprimate. Lucrările în plen vor fi reluate după constatarea rezultatului votului și întocmirea procesului-verbal. Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată sunt necesare 233 de voturi "pentru".
Moţiunea de cenzură intitulată "Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit", semnată de parlamentari AUR, POT, S.O.S. România şi neafiliaţi, a fost dezbătută luni în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Update 17:44. A început procesul de vot. Moțiunea de cenzură se va adopta cu votul a cel puțin 233 de parlamentari.
Update 17:40. Revenit la pupitru, premierul Ilie Bolojan a criticat opoziția pentru „spectacolul” făcut în Parlament în contextul unei situații economice grave. El a spus că nu s-a gândit vreodată că, în fața unor dificultăți atât de mari pentru România, „facem moțiuni de formă” în loc să căutăm soluții.
Premierul a amintit că în anii trecuți, când cheltuielile publice creșteau accelerat, nu a auzit din partea celor care acum depun moțiuni avertismente că „ne ducem într-o zonă pe care nu putem susține”. Bolojan a subliniat că, deși nu se așteaptă la sprijin din partea opoziției, s-ar fi așteptat măcar la propuneri concrete care să ajute la rezolvarea problemelor.
El a încheiat subliniind că acest guvern va pleca „mai devreme sau mai târziu, când nu va mai avea sprijinul Parlamentului”, dar până atunci va încerca, zi de zi, să țină lucrurile sub control.
Update 17:33. Deputata Anamaria Gavrilă (Partidul Oamenilor Tineri - POT) a anunțat că „Partidul Oamenilor Tineri va vota această moțiune”, argumentând că „nu susținem măsurile unei ordonanțe care este o lovitură. O lovitură dată celor care muncesc, celor care contribuie și care țin România în picioare”.
Ea a subliniat că tinerii, familiile și antreprenorii sunt direct afectați și a reproșat guvernului lipsa de transparență: „Ce trebuia guvernul să facă este să explice cum am ajuns la datoria de 200 de miliarde de euro. Să explice care este cu adevărat ajutorul pentru Ucraina. Care este ajutorul pentru Republica Moldova. De ce nu ne spuneți? De ce ascundeți asta?”
Update 17:30. UDMR are credinţa că măsurile din pachetul asumat de Guvern vor fi temporare, a declarat, luni, în plenul Parlamentului, liderul deputaţilor Uniunii, Csoma Botond, care şi-a exprimat solidaritatea faţă de deciziile Executivului care sunt luate cu consultarea partenerilor de coaliţie.
"Acest prim pachet de măsuri sunt de acord că conţine unele măsuri care sunt absolut dureroase. Noi, cei de la UDMR, avem credinţa că aceste măsuri vor fi doar temporare şi, în cazul în care vom avea o situaţie bugetară mai bună, să renunţăm la aceste măsuri şi să revenim la impozitele pe care le avem acum. Înţelegem necesitatea momentului, dar sperăm că aceste măsuri sunt numai măsuri temporare", a declarat el, la dezbaterea moţiunii de cenzură a Opoziţiei.
Parlamentarul UDMR şi-a exprimat satisfacţia că în al doilea pachet de măsuri se pune accent pe justiţie socială şi pe echitate.
"UDMR îşi va aduce aportul la activitatea acestui Guvern cu muncă şi cu seriozitate, cum am făcut-o întotdeauna. Vom fi solidari cu toate acele decizii ale Guvernului în legătură cu care vom fi consultaţi şi noi şi sperăm că aceste măsuri vor fi doar unele temporare", a adăugat liderul deputaţilor UDMR.
Update 17:25. Senatorul Ștefan Pălărie (USR) a susținut în plen că USR a criticat guvernările din ultimii ani „profesionist”, cu analize riguroase și inițiative legislative, convins că România are nevoie „până la măduvă de o schimbare autentică”. El a arătat că, spre deosebire de cei care doar contestă, USR a „pus osul la greu” atunci când a avut ocazia, contribuind la conturarea unui plan național pentru reforme, votat pe 18 mai, în jurul căruia există acum un consens, „că vă place sau nu”.
Pălărie a catalogat moțiunea drept „o farsă și un truc”, denunțând ipocrizia celor care pretind că sunt alături de cetățeni, dar „nu sunt decât niște clovni”. I-a acuzat pe parlamentarii AUR, SOS și POT că în trecut au mimat solidaritatea cu românii prin „greve parlamentare”, doar pentru a-și încasa indemnizațiile și diurnele. A ironizat și campaniile lor în care se fotografiau cu oamenii care stăteau la cozi pentru locuințe ieftine, sugerând că le vindeau „hârtie care nu valora nici cât o hârtie igienică”.
Update 17:20. Deputatul Gabriel Andronache (PNL) a afirmat în Parlament că „moțiunea opoziției este o anecdotă, sau, mai pare, o compilație a unor moțiuni simple, ale unora care erau în opoziție în 2019-2020”, explicând prin definiția din DEX că „o anecdotă este o povestire hazlie, cu final neașteptat, adică o povestire de necrezut, exact atitudinea inițiatorilor față de moțiune”.
Totuși, a subliniat că nu poate trata lucrurile în „aceeași notă glumeață”, deoarece „realitatea impune seriozitate și responsabilitate”. El a atras atenția asupra costurilor mari cu datoria publică: „dobânzile în sarcina datoriei publice (...) au ajuns numai în primele cinci luni ale acestui an la peste 22,8 miliarde lei, adică aproximativ bugetul sistemului de educație din aceeași perioadă”.
Referindu-se la pachetul legislativ pentru care guvernul și-a angajat răspunderea și împotriva căruia s-a depus moțiunea, Andronache a spus: „primul pachet legislativ (...) conține atât măsuri de stabilizare a cheltuielor publice cât și măsuri de creștere a veniturilor care vor determina o frânare a ritmului de creștere a cheltuielor publice precum și o creștere substanțială a veniturilor fiscale în PIB în condițiile în care România are cea mai mică rată de colectare a veniturilor fiscale la nivelul Uniunii Europene”.
Update 17:10. George Simion vorbește în fața Parlamentului României, la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
„Aveți 5 vicepremieri!“, a repetat George Simion de mai multe ori.
„Ar trebui să suporte toți contribuabilii români nesimțirea voastră, când voi aveți cinci vicepremieri“, a spus Simion.
Update 17:00. Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, susține un discurs în Parlamentul României.
„AUR NU vrea să pice Guvernul. Pentru că ei știu foarte bine că nu au nicio alternativă și niciun plan coerent pentru România. Vor doar să marcheze electoral acest moment, vânzând cinic iluzii românilor.
Acesta este adevărul de la care pornim astăzi! Azi, România nu are nevoie de lozinci ci de consistență și luciditate!
Sunt ferm convins că românii, în marea lor majoritate, înțeleg momentul greu prin care trece țara noastră și sunt extrem de îngrijorați de ceea ce se întâmplă.
De aceea, ei vor soluții clare, asumate cu mult curaj, soluții care să corecteze nedreptățile existente, nu să le adâncească!
Doamnelor și domnilor,
PSD nu va fi niciodată parte dintr-un scenariu iresponsabil!
Dar, pentru a restabili încrederea românilor în instituțiile statului, trebuie – cu toții! – să înțelegem că instituțiile democratice nu sunt jucării.
Da, angajarea răspunderii Guvernului este o procedură legală și constituțională. Dar trebuie să reprezinte excepția și nu regula!
Parlamentul NU este o ANEXA a Guvernului.
Ca președinte al Camerei Deputaților, cred că toate deciziile majore trebuie discutate în Coaliție, dar și în Parlament, transparent, în fața oamenilor.
Stimați colegi,
PSD și-a asumat pe deplin responsabilitatea guvernării. Așa am făcut în pandemie, când mulți dintre cei care astăzi se dau mari experți au aruncat bugetul țării în aer, fără ca banii să se regăsească măcar în investiții sau în buzunarele oamenilor.
Nici atunci, și nici acum, PSD nu a căutat vinovați. Am început să reparăm și să restabilim un echilibru care a vizat creșterea nivelului de trai al românilor simpli!
Da, am protejat și am crescut puterea de cumpărare a populației. Da, am făcut dreptate pensionarilor. Da, am dat drumul la investiții și am început să unim țara prin autostrăzi și drumuri rapide astfel încât nicio regiune să nu mai rămână în urmă din lipsa infrastructurii. Da, am început să construim spitale după 30 de ani. Și, mai ales, DA, am susținut mediul de afaceri românesc!
Nici atunci, și nici acum, noi, PSD, NU ne-am asumat și NU ne vom asuma să girăm transformarea unei crize bugetare într-o criză economică profundă.
Nu putem repeta greșelile guvernării din 2010-2011, când austeritatea a distrus economia și a aruncat milioane de români în sărăcie!
Doamnelor și domnilor,
PSD nu poate înghiți pe nemestecate această rețetă.
Primul pachet de măsuri a pus povara aproape EXCLUSIV pe românii cu venituri mici.
Fuga după recuperarea deficitului nu trebuie să transforme România într-un stat fanariot.
Statul trebuie să-și facă mai întâi curățenie în propria ogradă, în propriile sisteme publice și nu invers.
Am propus în Coaliție, și partenerii pot confirma acest lucru – o alternativă rațională la această creștere de taxe. O alternativă pe care toată Europa civilizată o aplică, o alternativă care a fost validată de Banca Mondială, de Comisia Europeană și OECD.
Această alternativă simplă și corectă era IMPOZITUL PROGRESIV.
Nu mai era nevoie de creșterea TVA dacă acest principiu era corect aplicat. Cei cu venituri mici plăteau mai puțin, iar cei cu venituri mari plăteau mai mult, dar aveau posibilitatea de a-și deduce cheltuielile cu sănătatea, educația copiilor sau investițiile în propria dezvoltare. Aceasta era soluția corectă și echitabilă, cu care puteam depăși această criză cu costuri mult mai reduse!
Doamnelor și domnilor,
A-i cere cuiva să își taie cu bună-voie sinecura, salariul, este ca și cum ai cânta la flaut într-o sală plină de băieți de cartier. Și să speri că aceștia vor lăcrima și vor lăcrima de emoție.
Aceasta este semnul suprem de slăbiciune instituțională a statului pe care oamenii l-au sancționat dur prin vot. Asta i-a înfuriat cel mai tare. Și pe bună dreptate! Reformele reale nu se fac cu sloganuri de „marketing”, ci cu decizii ferme și ECHITABILE!
Dar dreptatea, pentru că românii vor dreptate, trebuie să se facă acolo de unde trebuie:
În consiliile de administrație umflate, în companiile de stat cu pierderi, la băieții șmecheri din energie,
De la evazioniștii de profesie, care secătuiesc bugetul și râd în fața legii.
Și da – dreptatea și echitatea trebuie să se facă de sus în jos, iar noi – întreaga clasă politică – trebuie să dăm semnalul.... începând cu noi!
E corect ca partidele să aibă subvenții. Este o formă simplă de limitare a corupției! Dar și aici s-a exagerat! Aceste sume sunt prea mari și TREBUIE reduse urgent!
Marile partide sunt vinovate pentru că au lăsat lucrurile să scape de sub control, deci tot noi trebuie să le reparăm.
Jaful din banul public trebuie stopat. În lupta cu cartelurile de bugetari de lux, voi sta alături de premierul Bolojan în linia întâi!
Este un angajament ferm pe care mi-l iau astăzi.
Domnule prim-ministru,
Ați spus zilele trecute că ați înțeles mesajul PSD. Acest lucru ne bucură și ne dă încredere! Pentru o susținere politică solidă, în continuare, trebuie să corectăm rapid unele lucruri absurde care se regăsesc de exemplu în primul pachet de măsuri. Am putea începe veteranii de război sau cu deținuții politici sau cu mamele care își cresc copiii. Ar fi de bun-simț, la primul pachet.
Apoi, să abordăm împreună cu mult curaj alte două seturi de măsuri esențiale:
Un pachet pentru echitate fiscală,
Și un pachet de măsuri pentru relansarea economiei românești!
Dincolo de nevoia de a face curățenie în cheltuieli și în risipa banului public, problema structurală a României este cea a veniturilor bugetare prea mici.
Așadar, trebuie să discutăm aplicat despre veniturile bugetare pierdute: 10% din PIB anual DOAR prin evaziune. Și apoi să ne uităm mai atent la companiile care au strâns datorii de peste 85 de miliarde de lei la buget.
Acesta este motivul pentru care am spus că vom evalua periodic performanța noi conducerii ANAF. Vrem rezultate în acest domeniu, nu doar promisiuni!
Dacă ANAF ar reduce la jumătate evaziunea fiscală și arieratele la buget, atunci România astăzi ar fi azi pe excedent bugetar!
Nu vrem generalități și principii, ci măsuri concrete: modificarea rapidă a Legii Insolvenței Publice.Taxarea externalizării profiturilor de către multinaționale; scăderea impozitării de la 1% la 0,5% pe cifra de afaceri, dar acest principiu să se aplice la toate companiile plătitoare de impozit pe profit; controale ITM țintite care vizează cei 1.4 milioane de lucrători la negru și gri; verificările ANAF să se facă după o matrice corectă și clară de risc.
Toate aceste măsuri, trebuie să se regăsească obligatoriu în pachetul 2. La fel cum ANAF trebuie să își accelereze digitalizarea și să fie capabil să poată face globalizarea veniturilor populației. Așa se va putea introduce impozitul progresiv concomitent cu reducerea TVA!
Românii și antreprenorii români s-au săturat să vadă că biciul se pune tot pe calul care trage – adică pe cei corecți care își plătesc la timp taxele la stat.
De aceea, PSD va propune urgent în Coaliție un pachet suplimentar de măsuri care să fie direcționat strict către relansarea ECONOMIEI.
Vom veni în spațiul public cu scheme de ajutor de stat. Cu noi programe pentru IMM-uri. Și cu sprijinirea producției de bunuri, pentru că România are nevoie de politici publice care să CONSTRUIASCĂ! Vreau să rețineți că oricâte taxe s-ar pune ele nu vor fi niciodată suficiente daca unii vor risipii în continuare banii sau dacă România va intra în recesiune.
Doamnelor și domnilor
Această moțiune va pica cu siguranță, dar nu trebuie să ignorăm semnalele din societate. O pensie de 3 mii de lei pentru care s-a muncit o viață nu poate fi niciodată considerată o pensie mare!
NU putem cere sacrificii de acest tip.
PSD își păstrează încrederea că vom depăși rapid și inteligent această criză bugetară dacă vom alege să tratăm România cu RESPECT!
Eforturile bugetare din ultimii ani au transformat România și doar niște orbi populiști pot nega asta. Consolidarea fiscală prin care vom trece trebuie să aibă o singură misiune – să nu distrugă potențialul economic al României!
Așadar, vă invit să lăsăm populiștii să urle în gol, în timp ce noi vom continua să finalizăm autostrăzi și spitale!
Vă mulțumesc!“, a spus Sorin Grindeanu la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
Update 16:45. Ilie Bolojan, premierul României, vorbește în Parlament.
„Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor membri ai Parlamentului,
Atunci când am angajat răspunderea Guvernului, am explicat situația în care se află România și de ce măsurile propuse sunt necesare și urgente.
Am spus că îmi asum trei obiective de principiu: ordine în finanțele țării, bună guvernare și respectul pentru cetățeni. Am spus românilor adevărul, chiar dacă este neplăcut.
În același timp, mi-am exprimat convingerea că, luând aceste măsuri, vom evita un scenariu de criză și vom readuce echilibrul în economia românească. Dacă facem ce trebuie făcut, lucrurile se vor îndrepta. Este mai mult decât o speranță, este convingerea și promisiunea mea.
De atunci și până acum, avem deja primele semnale pozitive. România începe să-și recâștige încrederea pe piețele internaționale. Costurile la care ne împrumutăm au început să scadă. Țara noastră a realizat, în data de 9 iulie, o emisiune de euro obligațiuni în trei tranșe, la dobânzi mai mici decât cele din urmă cu câteva luni. Interesul investitorilor pentru acestea, reducerile de cost și reducerea riscului de țară arată că suntem pe drumul cel bun. Doar din reducerea dobânzii, țara noastră a economist deja 200 milioane de dolari pe care i-ar fi plătit în următorii 14 ani. E adevărat că va trebui să luăm în continuare împrumuturi, pentru că aceste deficite acumulate în timp nu pot fi reduse de pe o zi pe alta.
De asemenea, Agenția de rating Moody’s consideră măsurile anunțate un pas important și estimează că reducerea deficitului și încetinirea creșterii datoriei publice se pot produce chiar mai repede decât anticipa anterior.
Așa cum am spus atunci când am venit în fața Parlamentului pentru a angaja aceste măsuri, ratingul de țară al României afectează pe fiecare român în parte. Aceste semnale sunt de bun augur. Trebuie să continuăm, nu să ne oprim aici. Deci, îi întreb pe colegii de la opoziție: în afară de un exercițiu politic, pe care l-au bifat și pe care îl înțeleg, ce rost are această moțiune? Ar vrea dânșii să ne oprim și să ne întoarcem de unde am plecat?
Doamnelor și domnilor,
O bună parte dintre lucrurile pe care le semnalează colegii din opoziție sunt știute, altele sunt exagerate sau greșit interpretate.
Ne spune moțiunea că România are un deficit mare, că au crescut cheltuielile statului. Știm acest lucru. De aceea suntem aici, să corectăm aceste neajunsuri. Din acest motiv ne-am angajat răspunderea.
Dânșii au îmbrăcat aceste cifre într-un limbaj colorat, în slogane și în acuze aduse guvernului. Eu înțeleg critica pe care opoziția o face guvernului. Este rolul ei și dreptul ei. Am făcut însă un apel la partidele din opoziție să fie parte la soluție, nu la problemă.
Înțeleg că dânșii nu sunt de acord cu ce propune guvernul. Dar atunci, care sunt soluțiile? În această moțiune este o fractură logică. Pe de-o parte, ni se spune că problemele economiei sunt serioase, pe de altă parte, când venim cu un plan clar de rezolvare, dânșii ne spun să nu luăm aceste măsuri. Nu se poate și una și alta. De aceea, voi continua să fac apel la opoziție să renunțe la dublul limbaj.
Stimați membri ai Parlamentului,
Vă rog să priviți într-o perspectivă mai largă acest prim pachet legislativ pentru care ne-am angajat răspunderea.
Este doar prima etapă într-un proces mai amplu la capătul căruia, cu sprijinul Parlamentului, punem ordine în finanțe, stopăm risipa banului public și, mai ales, restabilim echitatea, dreptatea și responsabilitatea în instituțiile statului. Toate acestea sunt necesare pentru a da românilor o bună guvernare, cu respect pentru oamenii care ne-au trimis aici.
Am explicat că am început cu măsurile care se pot lua rapid și cu efect imediat. Și după cum ați văzut, am oferit deja detalii despre celelalte pachete de măsuri pe care le avem în pregătire.
Există deja un grup de lucru cu experți din ministerele responsabile, care elaborează măsurile pentru reforma companiilor de stat. Aceasta este prioritatea majoră a următoarelor luni.
Chiar în perioada următoare, vom face publice datele cu privire la indicatorii companiilor la care statul este acționar majoritar. Vom termina cu criteriile de performanță de fațadă în spatele cărora se ascunde lipsa de performanță, vom reduce numărul de membri din structurile de conducere, vom plafona indemnizațiile și vom reduce numărul companiilor de stat cu pierderi.
Un alt grup lucrează deja la modificarea legislației fiscale, în așa fel încât statul să încaseze veniturile care se cuvin și să recupereze datoriile.
În textul moțiunii se vorbește despre măsurile luate de guvern și efectele lor. Știm că nu este o situație ușoară, dar exagerările nu ajută. Să fim responsabili, să nu ne jucăm cu vorbele și să nu generăm panică printre români din motive politice! Eu cred că măsurile luate ne vor ajuta să stabilizăm economia, să devenim atrăgători pentru investiții, să aducem mai mulți bani europeni și să ne menținem pe calea dezvoltării.
Se mai spune în moțiune că nu avem ca obiectiv stoparea risipei din banii publici. S-au pripit cei din opoziție cu asemenea concluzie. Nimic mai fals. Eu personal am spus și declar război risipei de la buget și celor care ar vrea să păstreze actuala stare de fapt din companiile de stat. Și ați văzut deja primele direcții de acțiune. La finalul lunii iulie, vom reveni cu un pachet complet de măsuri.
Nu este adevărat nici că marile corporații multinaționale vor fi scutite. Avem și această temă pe agendă. Trebuie să ne asigurăm că toate companiile, inclusiv cele străine și cele românești, plătesc taxe corecte statului român.
Sunt ferm hotărât să mergem înainte cu măsurile necesare. Mulțumesc colegilor din guvern pentru efortul de acțiune și de comunicare din aceste zile.
Mulțumesc colegilor parlamentari care au înțeles să ne susțină în aceste demersuri deloc ușoare.
Și mai ales le mulțumesc românilor. Sper ca atunci când ne vom uita înapoi la aceste zile să putem spune că am făcut tot ce a ținut de noi pentru țara noastră și că nu i-am dezamăgit pe români.
Vă mulțumesc!“, a zis Ilie Bolojan.
Update 16:05. A început ședința pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.
Update 16:00. Sunt prezenți 398 de parlamentari care vor vota moțiunea de cenzură.
Update 15:40. Ședința a început cu 45 de minute întârziere, la solicitarea AUR.
Moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului şi intitulată "Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit" va fi dezbătută şi supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul Parlamentului.
Moţiunea de cenzură, semnată de parlamentari AUR, POT, S.O.S. România şi neafiliaţi, a fost prezentată săptămâna trecută în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului de liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu.
Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan şi-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.
Pentru a fi finalizată această procedură, sesiunea extraordinară a Parlamentului s-a prelungit până pe 14 iulie.
Semnatarii moţiunii de cenzură susţin că Guvernul "a uzurpat puterea legitimă şi a batjocorit voinţa de reprezentare a poporului român" şi, ca urmare, "trebuie să dispară cu tot aparatul său de propagandă, mincinos şi toxic".
"Imaginaţi-vă următoarea scenă: la un separeu mare, într-un restaurant de lux, clienţii beau şi mănâncă, şampanie scumpă, vită Wagyu, caviar şi fumează trabucuri cubaneze. Afară, pe terasă, un alt grup mănâncă cartofi prăjiţi şi beau bere la PET. La final, după o petrecere lungă, vine nota de plată, la separeu. E uriaşă. Mesenii simandicoşi se uită lung la notă şi îi spun chelnerului, fără să clipească, să o trimită la masa de pe terasă, să o plătească cei de acolo... Asta a fost condiţia României în ultimii ani! Şi nouă, românilor de pe terasă, ne-a fost trimisă nota de plată uriaşă consumată de guvernanţii din separeu", se arată în textul moţiunii.
Parlamentarii partidelor din coaliţia de guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR, vor asigura cvorumul la şedinţă, dar nu vor vota. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
Întrebat cum vor vota parlamentarii PSD la moţiunea de cenzură, dacă au indicaţii cu privire la acest vot, liderul PSD a răspuns: "Cum vor vota şi cei ai PNL, şi ai UDMR, şi ai USR - 'prezent, nu votez'. Se va asigura cvorumul, dar nu vor vota”.