DCNews Stiri Facebook a picat! Utilizatorii au fost brusc deconectați

Facebook a picat! Utilizatorii au fost brusc deconectați

foto pexels

UPDATE 2: Facebook pare că funcționează din nou în România

La ora 17:37, Facebook pare să își fi revenit, în România. Deocamdată, funcționează din nou atât varianta desktop, cât și aplicația mobilă.

UPDATE 1: Facebook ar fi picat și în alte țări

Potrivit downdetector, utilizatorii au probleme cu popularul site de socializare, precum și cu Facebook Messenger și Instagram. 

Mulți utilizatori nici măcar nu se puteau conecta la Facebook și primeau eroarea „Această pagină nu este disponibilă momentan”. Nici paginile de Instagram nu se încărcau pentru mulți, iar Facebook Messenger era nefuncțional.

Nu există un calendar pentru momentul în care problemele vor fi rezolvate și nici date exacte despre lista țărilor în care utilizatorii sunt afectați de aceste probleme.

Lad Bible scrie că și WhatsApp are probleme. Precizăm că în România WhatsApp și Instagram par să funcționeze în parametri normali. Sursa citată scrie că milioane de utilizatori ai platformelor deținute de Meta ar fi afectați.

Peste 100.000 de utilizatori au raportat probleme cu Facebook până la această oră, potrivit Downdetector. Cât despre Instagram, aproape 10.000 de utilizatori ar fi raportat probleme, potrivit aceleiași surse.

„Echipele noastre de ingineri sunt conștiente de problemă și caută în mod activ să o rezolve cât mai repede posibil”, se arată pe site. 

Știrea inițială:

Facebook a picat! Utilizatorii Facebook din România au probleme cu accesarea variantei de desktop a aplicației. Se pare că mai multe persoane au fost deconectate, brusc, iar Facebook nu mai poate fi accesat.

Probleme similare pot fi întâmpinate și în cazul accesării Facebook de pe telefonul mobil.

Știre în curs de actualizare...

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele