Deputatul USR Cezar Drăgoescu a explicat, într-un dialog cu jurnalistul Val Vâlcu, la DC News, care este doctrina partidului și cum se raportează formațiunea la eticheta de progresism. Parlamentarul susține că USR și-a păstrat doctrina de centru-dreapta modern, votată de toți membrii în urmă cu 5-6 ani.
Într-un dialog cu jurnalistul Val Vâlcu, la DC News, deputatul Cezar Drăgoescu a definit doctrina Uniunii Salvați România, în condițiile în care partidul e acuzat de progresism, de multe ori într-un sens negativ. Potrivit parlamentarului, doctrina USR a rămas neschimbată în ultimii ani, după ce a fost votată de toți membrii formațiunii acum aproximativ 6 ani.
„Cum se poziționează USR după aceste alegeri interne? Mai sunteți progresiști sau nu mai sunteți?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
„Eu am spus de nenumărate ori și lumea zicea: „Lasă, băi, că voi sunteți progresiști”. Partidul ăsta are o doctrină votată de toți membrii, acum 5-6 ani, aceea de centru-dreapta modern. A fost propunerea domnului Ghinea la acel moment și a fost votată de toți membrii”, a precizat Cezar Drăgoescu.
„Mai e domnul Ghinea?”, a insistat Val Vâlcu.
„Este! E și activ, e senator! Chestiunea asta cu progresismul e cumva exacerbată și suntem arătați cu degetul pe treaba asta fiindcă de-a lungul timpului am avut anumite poziții. Până la urmă, noi suntem trimiși în Parlament sau în comunitățile locale să facem legi bune sau bine pentru oameni.
În ziua de azi, nu te mai poți poziționa categoric în stânga sau în dreapta eșichierului politic. Eu mă consider conservator, dar de dreapta, cu principii liberale. Asta nu înseamnă că nu avem în partid și colegi care sunt structural 100% progresiști. Atâta vreme cât cu toții lucrăm spre binele cetățenilor, nu văd niciun fel de problemă”, a spus deputatul USR.
Pe 10 ianuarie 2020 a fost prezentat documentul programatic „România Modernă – Reforma cinstită – Doctrina de Centru Dreapta Modern”, iar în perioada 1-8 februarie 2020 s-a desfășurat un referendum intern. Rezultatul a confirmat asumarea orientării: 11.047 de membri, adică 91,25% dintre cei care au votat, au susținut noua doctrină.
În același interviu, Cezar Drăgoescu a mai vorbit despre alianța pe care USR o pregătește cu PNL pentru alegerile parlamentare din 2028, când doresc să învingă PSD inclusiv în județul Dolj.