DCNews Stiri DNA a deschis 33 dosare. Procurorul-şef, ANUNȚURI

DNA a deschis 33 dosare. Procurorul-şef, ANUNȚURI

DNA

„În legătură cu pandemia provocată de coronavirus, pot să vă aduc la cunoştinţă că la DNA sunt înregistrate 33 de dosare penale, dintre care în 25 de cauze procurorii s-au sesizat din oficiu. În aceste cauze, se efectuează cercetări privind încălcarea prevederilor legale în legătură cu organizarea, atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţii publice directe a unor echipamente de protecţie: măşti, viziere, combinezoane, izolete şi altele materiale. De asemenea, achiziţionarea de măşti medicinale neconforme, considerate periculoase şi interzise în UE”, a declarat şeful DNA.

Potrivit şefului DNA, procurorii desfăşoară anchete şi în legătură cu faptele de corupţie săvârşite în timpul pandemiei pentru a se asigura că bugetul public nu este „sifonat în buzunarele celor corupţi”.   

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele