În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, realizată de redactorul-șef Părinți și Pitici, Loredana Iriciuc, de marți, 7 iulie, începând cu ora 20:00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Părinți și Pitici, DC News și DC News TV, vom vorbi cu Claudia Chiru, profesoară pentru învățământul primar, și Mira Loghin, autor de carte și coach, despre tranziția de la grădiniță la școală.
Trecerea de la grădiniță la școală este unul dintre cele mai sensibile momente din viața unui copil mic. Pentru unii copii, schimbarea vine cu entuziasm și curiozitate. Pentru alții, vine cu teamă, plâns, refuz sau regres emoțional. Pentru părinți, acest moment aduce multe întrebări și conflicte greu de gestionat.
În această perioadă, copilul nu schimbă doar un spațiu. El schimbă ritmul, regulile, relațiile și modul în care este evaluat. În locul jocului liber apare structura, în locul flexibilității apare programul, în locul explorării apare sarcina.
În multe familii apar tensiuni chiar de la primele zile de școală, de la teme, adaptare, separare de părinte sau relația cu învățătorul.
Discutăm astăzi despre cum facem această tranziție mai blândă, cum gestionăm conflictele dintre copil, părinte și școală și cum construim o relație sănătoasă cu educația încă din primii ani.
Invitatele noastre de astăzi sunt Claudia Chiru, profesoară pentru învățământul primar, fondatoare de after school și aflată în acest an în experiența directă a clasei pregătitoare, și Mira Loghin, autor de carte, coach și trainer în comunicare nonviolentă, fondatoare de grădiniță.
Avem, deci, două perspective complementare, din grădiniță și din școală, unite de aceeași preocupare, copilul în centrul educației.
În cadrul acestei ediții Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro, vom discuta despre:
Îl dau la școală sau îl mai țin un an la grădiniță?
Cum pregătim emoțional tranziția
Copilul perfect pregătit pentru școală, un mit?
Primele zile de școală: entuziasm și regres emoțional
Copilul între două lumi, grădiniță și școală
Emoțiile copilului în adaptare
Așteptările părinților vs. realitatea copilului
Generația care crește cu ecrane intră în școală
Vă invităm să nu ratați emisiunea de marți, 7 iulie, începând cu ora 20:00! Emisiunea fi transmisă pe canalele de YouTube și pe paginile de Facebook Părinți și Pitici, DC News și DC News TV!
---------------------------------------------------------------------------------
Pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente și relevante informații despre o creștere conștientă a copilului, vă invităm să vă abonați la notificările site-ului nostru, www.parintisipitici.ro, și să ne urmăriți pe canalele noastre de social media.
Dacă apreciați emisiunea noastră Părinți Prezenți, vă rugăm să o distribuiți mai departe și să o împărtășiți cu prietenii și familia voastră.
Vă mulțumim pentru implicare și pentru că sunteți alături de noi în călătoria spre o creștere conștientă și armonioasă a copiilor.
YouTube: https://www.youtube.com/@parintisipitici
YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania
Suntem prezenți și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/parintisipitici
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro
Facebook: https://www.facebook.com/dcnewstv
Instagram: https://www.instagram.com/parintisipiticiro
TikTok: https://www.tiktok.com/@parintisipitici.ro
Threads: https://www.threads.net/@parintisipiticiro
Canal WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029Va8DkdgADTONrCn9kA34
Grup Facebook: https://www.facebook.com/groups/1823716091455954