Inspectoratul General al Poliției Române respinge acuzațiile privind tergiversarea extrădării lui Ionel Arsene din Italia. Reprezentanții IGPR precizează că procedura a fost suspendată exclusiv de instanța din Bari, din motive medicale, iar autoritățile române au efectuat toate demersurile legale în termen.
Inspectoratul General al Poliției Române transmite, miercuri, că Ionel Arsene, condamnat pentru luare și dare de mită, nu poate fi extrădat din cauza unei decizii a instanței din Italia, nu din cauza întârzierilor autorităților din România.
„În urma afirmațiilor publice formulate în cadrul unei emisiuni de către o persoană publică, privind tergiversarea unei proceduri de extrădare din Italia, a unei persoane condamnate pentru trafic de influență și luare și dare de mită, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române face următoarele precizări:
Predarea persoanei a fost blocată printr-o decizie a instanței din Italia, din motive medicale — nu printr-o întârziere a autorităților române.
Precizăm că fiecare etapă a procedurii a fost gestionată de autoritățile române în limitele legale și pe baza deciziilor autorităților judiciare competente — române și italiene. Stadiul actual al cauzei este determinat exclusiv de o decizie a instanței italiene, nu de o acțiune sau inacțiune a instituțiilor române.
Documentele de cooperare aflate la dosar arată că, la fiecare etapă, instituțiile române au acționat proactiv, solicitând date și inițiind din oficiu proceduri judiciare, pe baza informațiilor primite de la autoritățile italiene și în termenele impuse de acestea. Suspendarea actuală a predării este o decizie a instanței italiene, aflată în competența sa exclusivă, iar reluarea procedurii depinde de o nouă hotărâre a acesteia“, transmite IGPR.
CITEȘTE ȘI - Ciolacu, după întâlnirea cu Arsene, în Italia: Nu privește pe nimeni/ Bolojan: Ești ceea ce faci, nu ceea ce zici
Cronologia blocajului: Cum au oprit judecătorii italieni predarea lui Ionel Arsene
Cronologia prezentată de Poliția Română arată că aducerea în țară a lui Ionel Arsene a fost oprită în ultimul moment de instanțele italiene. Deși românii obținuseră toate aprobările necesare și stabiliseră predarea pentru 10 noiembrie 2023, Curtea de Apel din Bari a suspendat procedura cu doar o zi înainte, invocând motive medicale. Extrădarea rămâne astfel blocată în Italia, Poliția Română precizând că poate relua demersurile doar dacă judecătorii italieni vor da o nouă hotărâre.
„Stadiul procedurii:
- Arestarea și procedura judiciară în Italia (martie–mai 2023): Persoana a fost arestată în Italia la 27 martie 2023. Autoritatea judiciară italiană a respins inițial predarea, decizie rămasă definitivă la 10 mai 2023.
- Reluarea procedurii (septembrie–noiembrie 2023): Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (CCPI) a solicitat, din proprie inițiativă, periodic, informații autorităților italiene privind stadiul cauzei. La 3 noiembrie 2023, autoritatea judiciară italiană a admis predarea persoanei.
- Organizarea preluării (7–9 noiembrie 2023): Ca urmare a deciziei de admitere, CCPI a demarat organizarea preluării, inclusiv obținerea aprobărilor de tranzit din partea autorităților competente din Slovenia și Ungaria, conform normelor europene aplicabile. În doar două zile de la informarea primită de la autoritățile italiene privind acordul predării, la 9 noiembrie 2023, aprobările necesare fuseseră obținute și toate procedurile erau parcurse de Poliția Română, iar preluarea era stabilită pentru data de 10 noiembrie 2023.
- Suspendarea predării de către instanța italiană: La 9 noiembrie 2023, ulterior finalizării organizării, Curtea de Apel din Bari a comunicat suspendarea predării, din motive medicale. Această decizie a fost luată exclusiv de autoritatea judiciară italiană. De la acea dată, autoritățile italiene nu au mai transmis o nouă solicitare pentru predarea persoanei, care rămâne în Italia. Reluarea procedurilor la nivelul Poliției Române este condiționată de o nouă decizie a instanțelor italiene în acest sens.
Poliția Română monitorizează evoluția cauzei și rămâne disponibilă să pună la dispoziția instituțiilor abilitate documentele care confirmă cele prezentate mai sus“, a mai transmis IGPR.