Decesele zilnice din Marea Britanie au scăzut la 847, iar britanicii speră ca vârful fatalității să se fi stabilizat, conform Daily Mail.
Timp de șase zile consecutive, numărul de decese a fost sub 900, sugerând faptul că cele mai cumplite clipe pentru Marea Britanie au trecut.
Aproape 15.000 de morți
Cea mai sângeroasă zi a Regatului a fost 10 aprilie, când 980 de britanici și-au pierdut viața. Bilanțul total este acum 14,576 de morți, însă experții se tem că alte câteva mii de victime nu au fost înregistrate din cauza abordării de a număra doar fatalitățile din spitale.
Chiar dacă numărul de decese se stabilizează, numărul de infecții noi a crescut, semn că virusul încă își face de cap prin Marea Britanie.
Infecțiile continuă să crească
Până astăzi, 108.692 de britanici au fost infectați cu coronavirus, o creștere de 5.599 de contaminări într-o singură zi.
Oamenii de știință au avertizat că Marea Britanie ar putea ajunge la 40.000 în prima epidemie, fiindcă Regatul ar putea suferi până la zece valuri de infecție.