DCNews Stiri Cioban paralizat pe vârful muntelui, în Hunedoara. Intervenţie a salvamontiştilor

Cioban paralizat pe vârful muntelui, în Hunedoara. Intervenţie a salvamontiştilor

Salvamont - imagine ilustrativă

Un cioban care a suferit o paralizie în timp ce se afla la o stână din Masivul Retezat, la peste 2.200 de metri altitudine, a fost adus de pe munte, în cursul nopţii de luni spre marţi, de o echipă formată din şase salvatori montani la capătul unei acţiuni dificile care a durat şase ore. 

"Bărbatul este în vârstă de 39 de ani şi este din judeţul Botoşani. Am fost anunţaţi în cursul nopţii că a suferit o paralizie şi are nevoie de îngrijiri medicale. O echipă formată din şase salvatori a plecat spre locul indicat şi a reuşit să predea pacientul unui echipaj SMURD, după şase ore de la începerea operaţiunii de salvare", a declarat, marţi, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. 

Potrivit acestuia, ciobanul se afla la o stână situată sub vârful Ciumfu (2.257 m), iar acţiunea de salvare a fost dificilă deoarece s-a desfăşurat pe timpul nopţii şi în condiţii de vreme umedă. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele