DCNews Stiri Bacalaureat 2018. Candidat eliminat: "Se îmbrăcase în haine groase"

Bacalaureat 2018. Candidat eliminat: "Se îmbrăcase în haine groase"

Evaluare naţională

Inspectorul general al IŞJ Buzău, Florina Stoian, a declarat pentru AGERPRES că "absolventul şi-a introdus o cască în ureche, cu care comunica în exterior cu ajutorul telefonului mobil".

"Profesorii examinatori au remarcat că absolventul se îmbrăcase în haine groase şi părea că vorbeşte singur. Aceştia au chemat Poliţia pentru efectuarea controlului corporal", a precizat sursa citată.

Inspectorul general a mai spus că "absolventul susţinea proba de Geografie şi venise să îşi mărească media, pentru că deşi promovase celelalte examene, nu îi ieşea media generală 6, necesară pentru a obţine diploma de bacalaureat".

La ultima probă scrisă a celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului din această vară au absentat în judeţul Buzău 100 de candidaţi dintre cei 580 de candidaţi înscrişi în judeţul Buzău.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele