George Bologan, ambasadorul României la Vatican, scrie pe platforma LinkedIn despre lupta cu viața pe care trebuie să o ducă unii dintre conaționalii români care trăiesc în Italia, taxând, în schimb, ipocrizia unor parlamentari români.
Diplomatul consideră că „prea puțini (sau deloc) parlamentari fac echipă să modernizeze sau să investească în secții de pediatrie sau de oncologie pediatrică”.
„Când un părinte are copilul bolnav de cancer și vede neputința unui sistem care ar trebui să îi sporească calitatea vieții și că este multă vorbă și puțină implicare, nu mai are nici ideologii și nici simpatii politice. Aceasta este situația multor părinți care vin disperați la spitalul Vaticanului „Bambino Gesù” pentru a-și susține micii eroi să câștige lupta cu viața.”
„La Vatican se face și o altfel de diplomație, pe care mulți și în special submediocrii nu o înțeleg, este diplomația speranței.”
„Eliam este un băiețel care, asemenea altor cazuri pe care le-am întâlnit la Roma, ne oferă un model de curaj, optimism și luptă cu viața. În aceste zile l-am reîntâlnit, după șapte luni, la el în clasă, alături de părinți. Tratamentul evoluează bine și Eliam se bucură să își continue ritmul vieții alături de colegii săi; înțelege sensul comunității spre deosebire de adulții care sunt ahtiați după imagine și sunt autosuficienți, lăsând impresia că mai au puțin până să îl înlocuiască și pe Dumnezeu. Ely este un caz care împletește credința, curajul, speranța și viața. Doar dacă ai sufletul glacial poți să nu te lași impresionat de povestea lui Eliam și ca el sunt mii de cazuri despre care nu se știe și nu se vorbește, pentru că prioritățile multora sunt despre soclul propriului ego, iar suferința devine un subiect tabu. Mereu temele din sănătate sunt delicate și neajunsurile se înmulțesc. Bârfa, denigrările, golăneala, strecurarea șmecherească, tupeul, rapacitatea, primitivismul vexant și larma politică acoperă poveștile impresionante ale acestor copii care au nevoie de blândețe și de compasiune.
Citesc deseori știri despre parlamentari care participă la sfințirea de capele mortuare, însă prea puține sau deloc despre parlamentari care, dincolo de apartenențe politice, fac echipă să modernizeze sau să investească în secții de pediatrie sau de oncologie pediatrică. Probabil unii politicieni se gândesc că au nevoie și de voturile celor adormiți mai mult decât să investească în viață.
Oamenii care au suferit cel mai mult, indiferent de vârstă, sunt adesea cei care știu cel mai bine cum să dea speranță altora”, a scris ambasadorul George Bologan pe contul său de LinkedIn.
Poze găsiți în linkul de mai jos: