DCNews Lifestyle Casa și Grădina 7 trucuri comune de curățenie care fac mai mult rău decât bine

7 trucuri comune de curățenie care fac mai mult rău decât bine

Curățenie / Imagine de Michael Tavrionov de la Pixabay

Toți suntem nevoiți să facem curățenie, fie că ne place sau nu. De-a lungul timpului, au apărut tot felul de 'trucuri de curățenie' care ar trebui să fie eficiente și să ne ajute să economisim timp. Unele sunt cu adevărat utile, dar altele, pe care le vom prezenta în rândurile următoare, fac mai mult rău decât bine. 

Dezinfectarea bureților în cuptorul cu microunde

Trucul de curățenie care presupune dezinfectarea bureților în cuptorul cu microunde circulă pe Internet de foarte multe timp, dar nu este unul bun pentru că bacteriile încă rămân pe ele. Specialiștii recomandă înlocuirea bureților în fiecare săptămână.

Curățarea monitorului cu soluție de geamuri și oglinzi

Te-ai întrebat vreodată de ce există soluție specială pentru curățarea monitorului când poți pur și simplu să o folosești pe cea de geamuri și oglinzi? Ei bine, soluțiile de geamuri și oglinzi conțin chimicale dure care pot deteriora monitorul computerului. Poți apela însă, dacă nu vrei să cumperi o soluție specială, la una din apă și oțet.

Hainele înmuiate în apă sărată își păstrează culorile

Trebuie neaparat să renunți la acest truc pentru că sarea poate face culorile să iasă și, mai mult, alte haine să se păteze. 

Geamurile șterse cu ziare

Când folosim ziarele drept cârpe, geamurile pot avea de suferit. Textura hârtiei este aspră, iar cerneala ar putea păta suprafața. 

Mobila lustruită cu ulei de măsline și lămâie

Unul dintre cele mai populare trucuri de curățenie nu este, de fapt, unul bun. Uleiul de măsline lasă reziduuri lipicioase care prind praful și murdăria, motiv pentru care mobila va fi ulterior mai dificil de curățat.

Petele de vin roșu, scoase cu vin alb

Trucul cu vinul alb nu te scapă de petele de vin roșu, ci lasă în urmă granule de zahăr care, într-un final, se vor carameliza. Vei ajunge astfel la mai multe pete, scrie casa-gradina.ro.

Mai mult detergent pentru hainele prea murdare

Când hainele sunt foarte murdare, mai mult detergent nu le spală neaparat mai bine ci, din contră, te poți trezi cu urme. De asemenea, prea mult detergent scoate culoarea și poate lăsa un miros neplăcut în mașină de spălat rufe. 

În loc, ai putea pur și simplu să speli hainele de două ori, cu o cantitate normală de detergent.

Știri similare din categoria Casa și Grădina Vezi toate articolele