Emil Boc acuză Consiliul Județean. "Am fost tras pe sfoară, păcălit, manipulat"

Primarul Emil Boc spune că nu se mai bazează pe Consiliul Județean care l-a dus pe o pistă falsă.

"Suntem captivi în soluția Consiliului Județean; nu mă mai bazez pe Consiliul Județean din iulie 2015, de când am rămas cu gunoaiele în stradă. Dacă știam că nu face nimic pentru județ (n.r. CJ), căutam soluții din timp... Am fost tras pe sfoară, păcălit, manipulat timp de patru luni de specialiştii din Consiliul Judeţean care ne-au dus pe o pistă falsă. Cu trei zile înainte de expirarea termenului pentru anunţarea unei soluţii de către Consiliu am fost anunţat că se închide tot. Vă daţi seama cât amatorism există acolo. Atunci am intrat în acea criză uriaşă. După lecţia pe de neprofesionalism pe care am primit-o am încetat să mă mai bazez pe ei", a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, în cadrul unei conferințe de presă, scrie Vocea Transilvaniei.

"Dacă suntem lăsaţi să ne facem treaba, în șase luni avem investitori care sunt dispuşi să ne pună la dispoziţie un incinerator, dar cu condiţia să le dăm dreptul la exploatare 10 ani, însă noi nu putem avea garanţia asta", a continuat edilul.

Gunoaiele Clujului sunt acum transportate la Oradea, pentru următoarele 2 luni, după ce rampa de la Pata Rât a fost închisă la sfârșitul lunii iunie, pentru că a fost atinsă capacitatea de stocare. Clujenii plătesc în plus colectarea gunoaielor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel